Principală  —  IMPORTANTE   —   Mărturiile unei femei care și-a…

Mărturiile unei femei care și-a îngropat mama decedată în condiții suspecte, iar ulterior s-a îmbolnăvit de COVID-19

Foto: World Health Organization in Moldova

La doar câteva zile după ce și-a înmormântat mama care a decedat în condiții suspecte în localitatea Crocmaz, Ludmila a observat că are febră și a apelat marți ambulanța, fiind transportată de la Șefan Vodă la Chișinău, unde i s-au prelevat probele pentru a fi testată. A doua zi, la 8 aprilie, femeia în vârstă de 51 de ani a aflat că este infectată cu noul tip de coronavirus. Vestea i-a fost anunțată după ce atât ea, cât și primarul localității insistaseră ca mama sa să fie testată post-mortem, pe motiv că fusese internată într-o secție de la spitalul raional Ștefan Vodă, unde fuseseră confirmate cazuri de îmbolnăvire cu COVID-19, dar și unde a fost internată cea de-a șasea persoană decedată în R. Moldova din cauza noului virus.

Mama Ludmilei a decedat la 2 aprilie, după cinci zile de la externarea din spitalul raional. Potrivit Ludmilei, mama sa fusese internată în spital la 18 martie.

„Ea a avut pneumonie, iar la 26 martie a fost externată chiar dacă nu se simțea bine. Au externat-o pentru că erau cazuri confirmate în spital și au intrat în carantină. Nu au testat-o și nici nu ne-au preîntâmpinat că erau persoane infectate. Chiar și șeful secției era infectat”, ne-a povestit femeia.

Ludmila ne-a spus că a venit din Tiraspol în Crocmaz la 28 martie și a intrat în carantină, fiind alături de mama ei. La 2 aprilie, la nici o săptămână de când fusese externată din spital, mama sa a decedat.

„Am sunat medicul de familie și primarul și mi-au spus să nu fac nimic. Să o las așa cum este, că trebuiau să vadă, să vină să o testeze … Am stat așa și am așteptat. Ora 1, 2, 3, 4, 5, am sunat iar medicul și am întebat ce să fac. Mi-a zis să aștept. Am mai așteptat. A trecut ora 6, 7, 8, 9 și abia atunci a venit un polițist, îmbrăcat în costum de protecție, cu mască, cu ochelari, și a intrat și a făcut niște fotografii. A scris un protocol și mi-a dat o fișă de îndreptare la morgă. Mi-a spus să caut o mașină și să o duc la morgă. Eu l-am întrebat cum să o duc dacă sunt în carantină? Cum să ies din casă? Polițistul avea echipament, dar eu nu aveam nimic. L-am sunat pe primar și i-am spus. Cine putea atunci, la ora 9-10, să meargă cu mine la morgă? Eu nu știu cum s-a rezolvat atunci problema, știu că primarul a fost la Ștefan Vodă și a adus niște echipamente și au dus-o”, povestește femeia.

La 3 aprilie Ludmila și-a înmormântat mama, după ce o zi întreagă a așteptat ca aceasta să fie testată, pentru a evita o eventuală răspândire a virusului. La înmormântare au participat doar câteva persoane, în costume de protecție, iar ulterior primarul le-a solicitat să se autoizoleze.

Imagini de la înmormântare

„Știți cât de obijduitor mi-a fost? Am încercat atunci dimineața să o spăl, dar să o îmbrac nu am putut. La început ziceau că nu îmi vor da voie să particip la înmormântare, pentru că eram în carantină, dar după asta mi-au dat echipament, mască și ochelari și mi-au dat voie să merg până la cimitir”.

Consiliera pe comunicare a Ministerului Sănătății a comunicat anterior pentru ZdG că rudele ar fi fost cele care au refuzat transportarea femeii decedate la spital pentru prelevarea probelor.

„Probele trebuiau să fie prelevate în cadrul spitalului, de către morfopatolog, însă rudele au refuzat să transporte decedatul la spital. Nu trebuia să vină cineva de la spital pentru a-i preleva probele, acest lucru se face la nivel de instituție spitalicească. Așa este algoritmul în toate situațiile”, ne-a spus Cristina Stratulat.

Ludmila și primarul localității neagă însă acest lucru și spun că la modul practic nu putea să facă acest lucru, pe motiv că nu aveau echipamentul necesar de protecție.

„Cum puteau rudele să o transporteze? Cu ce mașină și cu ce echipament, dacă noi nu dispuneam de nimic absolut. Ea a fost în aceeași secție cu doamna care a decedat anterior. Cum puteam să o transportăm noi la probe?”, spune primarul localității Crocmaz, Ion Veleșco.

După ce a fost în contact cu mama sa timp de câteva zile, la 7 aprilie Ludmila a fost transporată la spital după ce a semnalat febră, iar ulterior i s-a confirmat că a fost infectată cu noul virus.

„Am încă febră, dar starea este stabilă. M-au transferat la spitalul Ministerului Sănătății. Încă nu mi-au administrat medicamente, dar mi-au spus să mă odihnesc un pic”.

Întrebată dacă în ultima perioadă a interacționat cu persoane infectate sau persoane venit din zone cu focar, Ludmila ne-a spus că nu știe, însă a stat în carantină în ultimele zile: „La noi nimeni nu venea”.

În prezent, mai multe persoane din localitate, care interacționaseră cu femeia decedată, au fost plasate în carantină, iar același lucru le-a fost solicitat și persoanelor care au participat la înmormântate. Cu excepția fiicei femeii decedate, nicio persoană nu a dat încă semne de îmbolnăvire.

Până la 8 aprilie, în Ștefan Vodă au fost confirmate 165 de cazuri de infecție cu COVID-19, raionul fiind plasat pe cel de-al doilea loc, după Chișinău, după numărul cazurilor pozitive.