Principală  —  IMPORTANTE   —   VIDEO/ ULTIMA ORĂ! Două noi…

VIDEO ULTIMA ORĂ! Două noi cazuri de coronavirus confirmate în R. Moldova

FOTO: Getty Images

Pe teritoriul Republicii Moldova au fost confirmate încă două cazuri noi de infectare cu noul coronavirus. Este vorba despre două persoane, ambele au vârsta de 60 de ani, care au revenit din Italia, iar acum sunt internați la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase „Toma Ciorbă”. Anunțul a fost făcut de ministra Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, Viorica Dumbrăveanu.

Niciuna dintre cele două cazuri nu au legătură cu primul caz înregistrat – femeia care a venit din Italia la data de 7 martie. Este vorba despre un bărbat, originar din sudul țării, care a revenit după o vizită de trei săptămâni de la copiii săi.

„La data de 5 martie bărbatul se simțea rău și și-a administrat autotratament. Iar la data de 9 martie, după ce starea de sănătate a acestuia s-a agravat, a sunat la serviciul 112”, a menționat Dumbrăveanu.

Cât despre ultimul caz, femeia este originară din municipiul Chișinău. Pacienta a revenit din Italia acum 13 zile.

„A fost într-o vizită la o prietenă. S-a aflat în Italia timp de 10 zile. Ea a revenit acasă la data de 26 februarie, i s-a făcut rău la data de 1 martie. Ea s-a adresat la medic, i s-a prescris tratament, i s-a prescris autoizolare la domiciliu. Doamna, însă, a administrat un preparat propriu. Femeia a chemat ambulanța din cauza tensiunii. Pe data de 9 martie a fost internată la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase „Toma Ciorbă””, a mai adăugat ministra.

Sunt înregistrate 13 cazuri suspecte de infecție cu noul tip de coronavirus, 10 adulți și 3 copii. Alte trei cazuri suspecte anunțate dimineață, sunt negative.

Pe teritoriul R. Moldova sunt confirmate trei cazuri de noul coronavirus – două femei și un bărbat. Toate persoanele sunt revenite din Italia.

În această dimineață, autoritățile au anulat toate evenimentele, manifestațiile, inclusiv concertele în contextul controlului răspândirii coronavirusului de tip nou pe teritoriul Republicii Moldova.