Principală  —  Ştiri  —  Social   —   VIDEO/ Ședința Guvernului: 44 de…

VIDEO Ședința Guvernului: 44 de subiecte pe ordinea de zi

Cabinetul de miniștri s-a întrunit în ultima ședință din acest an. Pe ordinea de zi figurează 44 de subiecte.

16.25: Guvernul a aprobat proiectul de lege cu privire la ratificarea Convenției Consiliului Europei privind prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor și a violenței domestice.

15.55: Cabinetul de miniștri a aprobat semnarea Acordului dintre Guvernul R. Moldova și Guvernul Turciei cu privire la conversiunea și recunoașterea reciprocă a permiselor de conducere, fără ca șoferii să fie nevoiți să susțină examene suplimentare.

15.42: În aprilie 2019, deputații ACUM au înregistrat în Parlament un proiect de lege în vederea abrogării „Legii cetățeniei prin investiție”. Deși proiectul a fost votat în iunie în primă lectură de deputații ACUM și PSRM, Guvernul menționează în avizul său că nu poate promova acest proiect de lege până nu va fi efectuată o analiză „amplă și minuțioasă a impactului, avantajelor și dezavantajelor economice, dar și a riscurilor pentru stat ale inițiativei”.

15.38: Guvernul nu a susținut inițiativa înaintată de deputatul Lilian Carp cu privire la modificarea Codului electoral în sensul că alegerile locale generală să aibă loc în ultima duminică a lunii octombrie pe întreg teritoriul țării, o dată la 4 ani.

15.15: Cabinetul de miniștri a aprobat cuantumul salariului mediu lunar pe economie, prognozat pentru anul 2020. În mărime de 7 953 de lei, cuantumul salariului mediu lunar pe economie este mai mare cu circa 1 000 de lei față de 2019.

15.09: Guvernul a aprobat majorarea cuantumului indemnizației unice la nașterea copilului cu 388 de lei. Astfel, indemnizația se va majora de la 7 911 la 8 299 lei.

15.05: Viorel Iustin a fost numit în funcțiade director al Agenția de Stat pentru Proprietatea Intelectuală a Republicii Moldova (AGEPI).

15.04: Valeriu Secaș a fost numit în funcția secretar general adjunct al Guvernului.

15.03: Rostislav Rotari a fost numit în funcția de secretar de stat al ministerului Apărării.