Declarațiile președintelui Consiliului de Administrație al SA „Modovagaz” în legătură cu tariful provizoriu la gazele naturale
Vadim Ceban, președintele Consiliului de Administrație al SA „Modovagaz” a susținut miercuri, 10 noiembrie, o conferință de presă în cadrul căreia a vorbit despre tariful provizoriul la gazele naturale.
„Dacă nu va exista necesitatea unui astfel de preț la gaze, nu vom menține solicitarea către Agenția Națională de Reglementare în Energetică (ANRE) privind fixarea unui preț ridicat”. Asta afirmă Vadim Ceban, președintele Consiliului de Administrație al SA „Modovagaz”, care menționează că Moldovagaz a cerut acum un astfel de preț la gaze pentru a acoperi cheltuielile pentru livrarea gazelor naturale pentru lunile octombrie și noiembrie ale anului curent.
Directorul Moldovagaz a pregătit o prezentare în powerpoint în legătură cu prețurile la gaz:

Ceban susține că activitatea Moldovagaz va fi reorganizată.
„12 intreprinderi vor fuziona în una singură, noi o numim „Distribuția gaz”, a declarat Ceban.
Marți, 9 noiembrie, ANRE a aprobat prețul provizoriu de 10 lei și 26 de bani fără TVA inclus (cu TVA – 11,8 lei) pentru un metru cub de gaze naturale, tarif care va fi inclus în facturi în perioada 1 – 30 noiembrie. Solicitată de ZdG, purtătoarea de cuvânt al ANRE, Galina Sanduța, ne-a comunicat că până la sfârșitul lunii Agenția urmează să revizuiască calculele prezentate de către Moldovagaz și să stabilească tariful final pe care îl vor plăti cetățenii pentru gazele naturale.
Solicitat de Ziarul de Gardă, viceprim-ministrul, ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Andrei Spînu, a menționat că, în contextul creșterii tarifului la gaze pentru luna noiembrie, în perioada imediat următoare Guvernul va veni cu inițiative de compensare financiară a cetățenilor, declarându-ne că urmează să susțină o conferință de presă în cadrul căreia va oferi mai multe detalii pe marginea acestui subiect.
Până acum, cetățenii au achitat 4,2 lei (fără TVA inclus) pentru un metru cub de gaze.
MAI MULTE DETALII AICI: În noiembrie vom plăti 11 lei și 8 bani pentru un metru cub de gaze. ANRE anunță că tariful este unul provizoriu, iar viceprim-ministrul Spînu susține că cetățenii vor primi compensații financiare






