• Într-o localitate din Strășeni nu vor avea loc slujbe de pomenire la cimitir: „Este exclus orice Blajini”

    Într-o localitate din Strășeni nu vor avea loc slujbe de pomenire la cimitir: „Este exclus orice Blajini”
    Foto: agora.md
    vizualizări
    04 iunie 2020 | 18:15

    Autoritățile locale din Vorniceni, raionul Strășeni, au decis să anuleze Paștele Blajinilor. Potrivit unui anunț plasat pentru informarea locuitorilor, în legătură cu evoluția pandemică, slujbele de pomenire la cimitirul din Vorniceni nu vor avea loc în zilele de 7-8 iunie, atunci când urmează să fie organizat Paștele Blajinilor.

    Contactat de Ziarul de Gardă, primarul de Vorniceni, Vasile Tofan, ne-a comunicat că decizia respectivă a fost luată după ce mai mulți reprezentanți ai bisericii din localitate au fost plasați în carantină.

    „Eu, ca președinte al Comisiei Situației Excepționale, sunt obligat să îmi onorez obligațiunile de funcție și trebuie să fiu atent. Am convenit că, dacă ceva, putem să facem Paștele Blajinilor prin august, dacă restricțiile ne vor permite. Acum nu putem organiza, este exclus orice Blajini”, spune primarul.

    Vasile Tofan ne-a comunicat că în Vorniceni, până în prezent, doar cinci persoane au fost infectate cu COVID-19, iar altele 25 sunt în carantină.

    „La noi cazurile nu au fost atât de grave. Noi am monitorizat să fie respectate regulile în unitățile comerciale. Avem și mașină de pompieri la Lozava și din când în când s-a efectuat igienizarea suprafețelor din fața instituțiilor, unităților comerciale, stațiilor de oprire etc. Și lumea a fost disciplinată. Au luat mai în serios lucrurile. Mult timp noi nici nu am avut cazuri și eram bucuroși”, precizează primarul.

    În contextul în care numărul infectărilor rămâne a fi destul de mare zilnic, mai mulți primari au cerut autorităților să interzică la nivel național activitățile religioase în zilele de 7 și 8 iunie.

    În acest an, printr-o decizie a Mitropoliei Moldovei, Paștele Blajinilor a fost amânat pentru zilele de 7 şi 8 iunie. În acest context, potrivit unei dispoziției a Comisiei naționale extraordinare pentru sănătate publică, în timpul organizării serviciilor divine de pomenire în cimitire va fi interzis consumul oricăror alimente și băuturi. Totodată, pentru a evita aglomerările, responsabilii de administrarea cimitirelor vor trebui să asigure intrare în cimitir a unui număr limitat de persoane.

    Până la 4 iunie, în R. Moldova au fost confirmate 9018 cazuri de infecție cu noul coronavirus, dintre care 223 de cazuri în ultimele 24 de ore.

    Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 1000 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web, ÎN LEAD, trebuie indicat și linkul direct către articolul preluat, iar în text, minim încă un hyperlink la sursa primară. Instituțiile de presă care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar edițiile tipărite vor indica sursa și autorul informației. Materialele de pe www.zdg.md sunt protejate de Legea 139 privind dreptul de autor și drepturile conexe, inclusiv de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Preluarea integrală a materialelor ZdG se poate realiza doar în condițiile unui acord prealabil cu redacția.

    Abonează-te pentru a fi la curent cu toate noutățile!

    Ziarul de Gardă. Singurul ziar de investigații din Republica Moldova. Abonează-te și tu! Abonează-te

    Germania: 50.000 de operaţii de cancer au fost amânate din cauza pandemiei

    În jur de 50.000 de operaţii pentru tratarea cancerului nu au putut fi efectuate în Germania în timpul pandemiei de coronavirus până la jumătatea lui iunie, a declarat luni şeful Organizaţiei germane de ajutora…
    Germania: 50.000 de operaţii de cancer au fost amânate din cauza pandemiei

    Încălcările depistate de Fisc în legătură cu stabilirea prețurilor la produsele sociale

    Responabilii Serviciul Fiscal de Stat au anunțat luni, 13 iulie, că în vederea prevenirii încălcării prevederilor Hotărârii Guvernului nr.774 din 20 iunie 2016 cu privire la prețurile de comercializare a produs…
    Încălcările depistate de Fisc în legătură cu stabilirea prețurilor la produsele sociale

    Modificările propuse de CRJM și IPRE la procedura elaborată de Ministerul Justiției pentru selectarea viitorului judecător din partea R. Moldova la CtEDO

    Institutul de Politici și Reforme Europene (IPRE) și Centrul de Resurse Juridice din Moldova (CRJM) au examinat proiectul Hotărârii Guvernului cu privire la crearea Comisiei pentru selectarea candidaților la po…
    Modificările propuse de CRJM și IPRE la procedura elaborată de Ministerul Justiției pentru selectarea viitorului judecător din partea R. Moldova la CtEDO

    Vacanțe fiscale pentru unele categorii de întreprinderi. Proiectul înregistrat de Platforma DA

    Deputații Platformei DA solicită vacanței fiscale pentru unele categorii de întreprinderi. O astfel de inițiativă legislativă a fost prezentată luni, 13 iulie, de către vicepreședintele Parlamentului și al Plat…
    Vacanțe fiscale pentru unele categorii de întreprinderi. Proiectul înregistrat de Platforma DA

    Anunțul Ambasadei României în R. Moldova în legătură cu activitatea Secției Consulare la Chișinău

    Începând cu data de 18 mai 2020, Secția Consulară a Ambasadei României la Chișinău și-a reluat activitatea de lucru cu publicul pentru eliberarea documentelor de călătorie (pașapoarte) și a documentelor de star…
    Anunțul Ambasadei României în R. Moldova în legătură cu activitatea Secției Consulare la Chișinău

    Alte șapte persoane au decedat din cauza infecției cu Covid-19. Detalii despre victime

    Alte șapte persoane au pierdut lupta pentru viață din cauza infecției cu noul coronavirus. Potrivit datelor furnizate de către Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale victimele sunt două femei și cin…
    Alte șapte persoane au decedat din cauza infecției cu Covid-19. Detalii despre victime