• Informaţii actualizate privind accesul cetățenilor Republicii Moldova pe teritoriul Ucrainei

    Informaţii actualizate privind accesul cetățenilor Republicii Moldova pe teritoriul Ucrainei
    de
    vizualizări
    13 august 2020 | 14:32

    Ambasada Republicii Moldova în Ucraina aduce la cunoștință cetățenilor Republicii Moldova condițiile actualizate de traversare a frontierei moldo-ucrainene.

    • Polița de asigurare pentru acoperirea costurilor asociate tratamentului COVID-19 sau observației urmează a fi emisă de o companie de asigurări din Republica Moldova înregistrată în Ucraina sau de o companie de asigurări străină, care are reprezentanță în Ucraina, sau are un partener (companie de asigurări) în Ucraina. Valabilitatea poliței de asigurare urmează să acopere perioada de ședere în Ucraina.
    • Prezentarea la punctele de trecere a rezultatului negativ al testării COVID-19 (prin metoda PCR) efectuat în laboratoarele din Republica Moldova nu mai târziu de 48 ore de la data traversării frontierei, într-o limbă de circulație internațională (preferabil în limba rusă sau engleză).
    • Mecanismul respectiv a intrat în vigoare la 13 august 2020 și prevede exceptarea cetățenilor străini de la obligația izolării la domiciliu sau carantină la intrarea în Ucraina în baza prezentării rezultatului negativ al testării COVID-19 (prin metoda PCR).
    • Cetățenii Republicii Moldova care nu vor prezenta la punctele de trecere rezultatul negativ al testării COVID-19 (prin metoda PCR) vor fi obligați să se izoleze la domiciliu (la rude, prieteni, spații arendate) sau să fie plasați în carantină (spații de observație) pe o perioadă de 14 zile, cu instalarea aplicației „Acțiune acasă” în telefonul mobil personal.
    • Cetățenii Republicii Moldova, aflându-se în izolare sau carantină pe teritoriul Ucrainei, pot efectua testul la COVID-19 (prin metoda PCR) la laboratoarele medicale ucrainene, în decurs de 48 ore de la data traversării hotarului.
    • Tranzitarea teritoriului Ucrainei în ambele sensuri de către cetățenii Republicii Moldova, fără plasarea la autoizolare (observare) pentru o perioadă de 14 zile, poate fi realizată în baza prezentării unei dovezi a faptului că tranzitarea va fi efectuată pe parcursul a două zile (drept exemplu poate servi biletul de călătorie cu autocarul) și a poliței de asigurare pentru achitare

    Informația actualizată privind condițiile de traversare a frontierei de stat a Ucrainei poate fi accesată aici: https://visitukraine.today/ru

    Ambasada R. Moldova reamintește că în Ucraina autoritățile au extins perioada de carantină până la 31 august 2020, cu respectarea tuturor normelor în vigoare: purtarea obligatorie a măștilor de protecție în locurile publice și la serviciu, menținerea distanței sociale și respectarea altor măsuri de protecție individuală.

    Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 1000 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web, ÎN LEAD, trebuie indicat și linkul direct către articolul preluat, iar în text, minim încă un hyperlink la sursa primară. Instituțiile de presă care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar edițiile tipărite vor indica sursa și autorul informației. Materialele de pe www.zdg.md sunt protejate de Legea 139 privind dreptul de autor și drepturile conexe, inclusiv de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Preluarea integrală a materialelor ZdG se poate realiza doar în condițiile unui acord prealabil cu redacția.

    Abonează-te pentru a fi la curent cu toate noutățile!

    Ziarul de Gardă. Singurul ziar de investigații din Republica Moldova. Abonează-te și tu! Abonează-te

    Viceprimarul Chironda, după ce porțiuni de trotuar au rămas fără pavaj: Lucrul nu a fost terminat

    După ce în mediul online au apărut mai multe fotografii cu porțiuni de trotuare rămase fără pavajul recent plasat, viceprimarul municipiului Chișinău responsabil de urbanism și mobilitate urbană, Victor Chirond…
    Viceprimarul Chironda, după ce porțiuni de trotuar au rămas fără pavaj: Lucrul nu a fost terminat

    Studenții vor putea vota în orașele în care învață, chiar dacă nu au înregistrare de domiciliu

    Pe mii de tineri cu drept de vot din R. Moldova scrutinul prezidențial din 1 noiembrie 2020 îi va prinde în alte localități decât cele de baștină. Este vorba în special despre studenții care învață în Chișinău,…
    Studenții vor putea vota în orașele în care învață, chiar dacă nu au înregistrare de domiciliu

    Dosarul crimei de la Atrium: Prima ședință de judecată de la Curtea de Apel Chișinău, amânată

    Prima ședință de judecată de la Curtea de Apel Chișinău în cazul omorului de la Atrium, pentru care, conform sentinței primei instanțe, nu a fost condamnat nimeni, programată pentru data de 28 septembrie, a fos…
    Dosarul crimei de la Atrium: Prima ședință de judecată de la Curtea de Apel Chișinău, amânată

    Primarul interimar al municipiului Bălți are COVID-19 și a fost internat în spital. Cine îl va înlocui

    Primarul interimar al municipiului Bălți, viceprimarul Nicolai Grigorișin, a fost testat pozitiv la noul tip de coronavirus. Acesta a anunțat marți, 29 septembrie, că are și pneumonie și va pleca în concediu me…
    Primarul interimar al municipiului Bălți are COVID-19 și a fost internat în spital. Cine îl va înlocui

    Coronavirus: Nouă din zece pacienţi vindecaţi de COVID-19 se confruntă cu efecte secundare(Studiu)

    Nouă din zece pacienţi vindecaţi de COVID-19 au declarat că s-au confruntat cu efecte secundare precum oboseala, simptome psihologice, dar şi pierderea mirosului şi a gustului, potrivit unui studiu preliminar r…
    Coronavirus: Nouă din zece pacienţi vindecaţi de COVID-19 se confruntă cu efecte secundare(Studiu)

    Comrat: Sute de consumatori au rămas fără gaz din cauza inundațiilor

    Inundațiile puternice din capitala Comrat, UTA Găgăuzia, au distrus circa 50 de metri de gazoduct de presiune medie. Potrivit serviciului de presă al SA „Moldovagaz”, drept consecință, de la rețea au fost decon…
    Comrat: Sute de consumatori au rămas fără gaz din cauza inundațiilor