Principală  —  Ştiri  —  Social   —   Indemnizația unică oferită la nașterea…

Indemnizația unică oferită la nașterea copilului crește cu 864 de lei: Aproape 35 de mii de copii vor beneficia de aceasta în 2023

Sursa foto: Getty Images

De la 1 ianuarie 2023, indemnizația unică oferită la nașterea copilului crește cu 864 de lei, de la 10 068 lei la 10 932 lei. Conform estimărilor Casei Naționale de Asigurări Sociale, în anul 2023 de indemnizația unică la nașterea copilului vor beneficia circa 34 780 copii și vor fi necesare resurse financiare în cuantum de 382551.4 mii lei.

Modificările la Regulamentul cu privire la modul de stabilire și plată a indemnizațiilor adresate familiilor cu copii au fost aprobate de Guvernul pe 28 decembrie 2022.

De asemenea, copiii în vârstă de până la doi ani primesc de la 1 octombrie 2022, potrivit autorităților, indemnizații lunare de 1 000 de lei, indiferent dacă părinții sunt sau nu asigurați în sistemul de asigurări sociale de stat. Parlamentul a aprobat, în septembrie 2022, în lectură finală, proiectul de modificare a Legii privind prestațiile sociale pentru copii.

De asemenea, deputații au aprobat pe 22 decembrie, în lectură finală, proiectul de lege care va oferi femeilor dreptul de a beneficia, în perioada concediului de maternitate, atât de salariu, cât și de indemnizația de maternitate, în cazul în care vor decide să muncească în această perioadă. Proiectul intră în vigoare din 1 ianuarie 2023.

Potrivit autorilor, proiectul urmărește „îmbunătățirea ratei de participare a femeilor și reducerea poverii muncii neremunerate sau cu remunerare în plic asupra femeilor însărcinate care continuă să lucreze chiar și în concediul de maternitate”.