Principală  —  Ştiri  —  Social   —   Incidența îmbolnăvirilor cu tulpina Omicron…

Incidența îmbolnăvirilor cu tulpina Omicron este în creștere pe teritoriul municipiului Chișinău, fiind atribuit indicatorul epidemiologic „codul roșu de alertă”

Primăria Chișinău anunță că în prezent se atestă o dinamică a morbidității prin infecția COVID-19. Astfel, în ultimele săptămâni, incidența îmbolnăvirilor cu tulpina dominantă Omicron, pe teritoriul municipiului Chișinău este în creștere, fiind atribuit indicatorul epidemiologic „codul roșu de alertă”.

Conform raportului Direcției generale asistență socială și sănătate (DGASS) din data de 01 august 2022, pe parcursul ultimei săptămâni, în municipiul Chișinău au fost înregistrate 2 677 de cazuri noi confirmate de COVID-19, cu 1 083 cazuri mai multe decât în săptămâna precedentă, când au fost înregistrate 1 594 îmbolnăviri. Astfel, în comparație cu săptămâna precedentă, se atestă sporirea morbidității de 1,7 ori. Totodată, au fost înregistrate 6 decese (săptămâna anterioară 1 deces).

Potrivit informațiilor prezentate de Centrul de Sănătate Publică Chișinău, în capitală incidența prin îmbolnăviri constituie 373,7 la 100 mii de populație, fiind înregistrate 2 388 cazuri de boală, anunță Primăria Chișinău. Se atestă sporirea morbidității prin infecția COVID-19 în următoarele localități ale mun. Chișinău: sat. Cruzești, comuna Trușeni, or. Vatra, or. Vadul lui Vodă, sat. Colonița, comuna Bubuieci, sat. Condrița, sat. Budești.

La data de 27 iulie a fost convocată ședința Comisiei Extraordinare de Sănătate Publică (CESP) din Chișinău, fiind adoptată hotărârea privind măsurile suplimentare de sănătate publică și de protecție aprobate pe teritoriul capitalei. Astfel, CESP Chișinău a venit cu următoarele măsuri de protecție contra COVID-19:

  • se reiterează obligativitatea portului măștilor de protecție în toate instituțiile medico-sanitare publice și private de pe teritoriul mun. Chișinău;
  • portul măștilor este recomandabil în toate spațiile închise, în transportul public ca element de protecție, responsabilitate individuală și comportament decizional preventiv, inclusiv pentru persoanele imuno compromise și comorbidități;
  • se atenționează populația privind vaccinarea obligatorie anti-COVID-19 în scopul sporirii ratei de vaccinare și a potențialului imunitar colectiv;
  • persoanele cu diagnostic pozitiv la COVID-19 se vor autoizola la domiciliu și vor contacta medicul de familie sau serviciul 112; în toate Centrele de plasament de pe teritoriul mun. Chișinău se va efectua testarea obligatorie la COVID-19 a refugiaților care vor intra în Centrul temporar din strada Studenților, 7/5. În cazul depistării infecției COVID-19 refugiații vor fi plasați în instituțiile medico-sanitare publice pentru tratament.

De asemenea, în toate spitalele clinice municipale și spitalele private de pe teritoriul mun. Chișinău vor fi organizate secții cu circuit separat COVID-19, pentru izolarea și tratamentul pacienților de profil spitalizați, confirmați cu infecția de coronavirus de tip nou.

În prezent, rata de vaccinare în municipiul Chișinău este de peste 48% din numărul populației, dar având în vedere și persoanele care s-au imunizat peste hotare – avem estimativ peste 70% de locuitori ai municipiului Chișinău vaccinați, mai anunță autoritățile capitalei.