Principală  —  IMPORTANTE   —   Încălcarea regulilor de depunere a…

Încălcarea regulilor de depunere a declarațiilor de avere, conflicte de interese și alte încălcări comise de funcționari publici: ANI a aplicat amenzi de peste 22 de mii de lei

Imagine-simbol

În perioada 03 -13 mai 2022, Autoritatea Națională de Integritate (ANI) a întocmit șapte procese verbale cu privire la contravenție în sumă totală de 22 de mii 500 de lei.

Potrivit ANI, o parte din amenzi au fost aplicate pentru nedepunerea declarațiilor de avere și interese personale de către doi consilieri și un funcționar public, iar pentru încălcarea regimului juridic al incompatibilităților, s-au ales cu amenzi un conducător de întreprindere de stat, un primar și un consilier. Amendă a achitat și un alt funcționar public, pentru că și-a declarat tardiv averea și interesele personale.

Totodată, ANI a inițiat alte șase cauze. În cadrul acestora sunt vizați doi funcționari publici, un primar și trei consilieri. Subiecții riscă câte o amendă pentru încălcările regulilor de depunere a declarațiilor de avere sau a nedeclarării și nesoluționării conflictelor de interese.

De asemenea, în perioada 03 -13 mai 2022, inspectorii de integritate au inițiat trei proceduri de control. Două investigații demarate vizează posibile încălcări ale regimului juridic al conflictelor de interese de către un consilier local și un director de grădiniță. Într-un alt caz, inspectorii de integritate vor stabili dacă un funcționar public cu statut special s-a aflat în incompatibilitate de funcție.

Pe segmentul constatărilor, Inspectoratul de Integritate a emis patru acte prin care a stabilit două conflicte de interese și două încălcări pe regimul juridic al declarării averii.

Astfel, potrivit ANI, doi funcționari vamali au fost constatați cu omisiuni în declarațiile de avere, iar un magistrat și un primar au admis câte un conflict de interese. Subiecții în privința cărora au fost adoptate acte de constatare privind încălcarea regimului juridic al averii și intereselor personale sau al conflictelor de interese sunt în drept să conteste deciziile inspectorilor de integritate, care, la moment, nu sunt definitive.

Direcția juridică a ANI a participat în 34 de ședințe de judecată, inclusiv au fost vizate și trei dosare de confiscare a averii. ANI a soluționat cinci conflicte de interese și a eliberat 18 Certificate de Integritate.

Autoritatea Națională de Integritate asigură integritatea în exercitarea funcției publice sau funcției de demnitate publică și prevenirea corupției prin realizarea controlului averii și al intereselor personale și privind respectarea regimului juridic al conflictelor de interese, al incompatibilităților, restricțiilor și limitărilor.