În semn de solidaritate cu poporul ucrainean, iluminatul public al clădirii Guvernului a fost stins
În semn de solidaritate cu Ucraina, la ora 19.00 a fost stins iluminatul public al clădirii Guvernului și al altor instituții de stat.
„Împreună cu țările partenere, de la ora 19:00, vom stinge iluminatul public al clădirii Guvernului, alăturându-ne campaniei europene #LightUpUkraine. Este încă un gest prin care suntem alături de Ucraina”, a anunțat premierul Dorin Recean.
„Guvernul R. Moldova este unit în mesajul său neclintit de solidaritate cu Ucraina și poporul țării vecine. O zi tristă care marchează un an de la începutul războiului Federației Ruse împotriva Ucrainei.
Noi am ales să fim de partea corectă a istoriei! Mulțumim Ucrainei și poporului ucrainean pentru că luptă, că apără Europa și valorile democrației.
Ucraina și Pacea vor învinge”, se menționează în declarația premierului.
La aceeași oră, lumina a fost stinsă și pe teritoriul punctelor de trecere a frontierei de stat. Poliția de Frontieră și Serviciul Vamal au informat în prealabil că vineri, 24 februarie, la ora 19:00, timp de 5 minute, „lumina va fi stinsă pe teritoriile punctelor de trecere a frontierei de stat”.
În sediile administrative ale Inspectoratului General al Poliției de Frontieră (IGPF) și Serviciului Vamal – lumina va rămâne stinsă până pe data de 25 februarie, la ora 06:00..
„În acest mod, polițiștii de frontieră și funcționarii vamali se alătură campaniei europene #LightUpUkraine. Împreună cu alte autorități din țară și de peste hotare ne solidarizăm cu poporul ucrainean care deja de un an de zile trece prin calvarul războiului pornit de Rusia împotriva Ucrainei”, au anunțat autoritățile.