În sectorul Buiucani al capitalei vor apărea șase stații pentru încărcarea mașinilor electrice
Primăria municipiului Chişinău anunță, prin intermediul unui comunicat de presă, că în sectorul Buiucani vor fi amenajate șase stații pentru încărcarea automobilelor electrice sau plug-in.
Punctele de încărcare a mașinilor vor fi amenajate, în perioada februarie-martie, pe străzile: Liviu Deleanu, Nicolae Costin, Ștefan Neaga, Grigore Alexandrescu, Columna și str. Ghidighici.
Astfel, posesorii de automobile electrice sau plug-in îşi vor putea încărca gratis maşinile timp de 12 luni. Ulterior, serviciul respectiv va fi integrat pe o aplicație mobilă, unde oamenii vor putea achita costurile pentru încărcarea mașinilor și vor face programarea la stațiile de alimentare.
Instalațiile electrice vor fi amplasate lângă pilonii de iluminat public, la intrarea în curțile blocurilor de locuințe, pe o platformă special amenajată, fiind prevăzute pentru două autovehicule.
Inițiativa este realizată în cadrul unui proiect-pilot privind dezvoltarea transportului ecologic din capitală, dintre autoritățile municipale și un agent economic privat.
În prezent, în capitală există mai multe spații (publice și private) de încărcare a mașinilor electrice, amenajate în preajma unităților comerciale sau în parcările clădirilor de birouri.
Foto: digi24.ro