În seara de Paşti, transportul public din Chișinău va avea un regim special
În Noaptea Învierii, 30 aprilie, transportul public din capitală va avea un program special. Astfel, programul de activitate a troleibuzelor şi autobuzelor va fi prelungit până la ora 24.00, iar microbuzele vor circula şi după miezul nopţii.
De asemenea, în perioada Sărbătorilor de Paști (30 aprilie, 1 şi 2 mai), numărul de autobuze pe ruta nr. 10 „str. V. Alecsandri – com. Grătieşti (str. Prieteniei)”, nr. 26 „str. Alba-Iulia – str. Doina” şi ruta nr. 28 „str. V. Alecsandri – sat. Hulboaca”, va fi stabilit după necesitate.