Principală  —  IMPORTANTE   —   „Hrana vie” — o afacere…

„Hrana vie” — o afacere socială și un mod sănătos de viață

Lucia Gavriliță a decis să crească hrană organică, după ce fiica ei s-a confruntat cu niște probleme de sănătate, iar un medic le-a sugerat să adopte un stil de viață sănătos. Treptat, activitatea femeii s-a transformat într-o afacere socială, iar modul de viață al familiei – un exemplu de urmat și pentru alte persoane, inclusiv pentru cele care se confruntă cu probleme de sănătate. Cu suportul Uniunii Europene (UE), antreprenoarea organizează programe de instruire, a dotat sera în care crește verdețuri cu panouri solare, iar astăzi asigură locuri de muncă, inclusiv persoanelor cu necesități speciale.

Fiica Luciei avea oasele fragile, care se fracturau foarte des, iar după recomandarea unui medic din România, familia și-a schimbat stilul de viață: consumă în mare parte crudități și, după cum spune ea, „hrană vie”: germeni, vlăstari și iarbă de grâu.

„În primul rând, acest stil de viață înseamnă curățenie, sănătate și o calitate a vieții total diferită decât cea pe care am avut-o”, spune Lucia Gavriliță.

Nutrienți cât în trei kilograme de fructe

Antreprenoarea crește și germinează verdețurile în sera familiei din satul Băcioi și este convinsă că ele sunt sănătate pură.

Lucia Gavriliță, preparând suc din iarbă de grâu

„Într-un păhăruț de suc de iarbă de grâu se regăsesc nutrienți cât în trei kilograme de fructe și legume consumate în sezon. Consumul acestor verdețuri rezolvă mai multe probleme de sănătate. Spre exemplu, dacă din brânzeturi se asimilează mai puțin de 3% din calciul care se conține în ele, atunci din verdețuri calciul se asimilează în proporție de 70-80% și se transmite către scheletul și țesuturile omului”, menționează antreprenoarea.

Lucerna, spune Lucia, conține fibrină – o substanță din care se construiesc celulele și pe care organismul uman o produce destul de greu.

Lucia a început să crească verdețurile în bucătăria sa, inițial pentru familie, iar cu timpul, rudele, prietenii și vecinii au manifestat interes față de acestea. Femeia a făcut cursuri în Statele Unite ale Americii, unde a învățat despre acest stil de viață. Treptat, afacerea s-a extins, iar astăzi aceste verdețuri sunt la mare căutare, iar oameni cu diverse probleme de sănătate se adresează la ea.

O afacere de suflet

„Aceste plante au nevoie de lumină și temperatură constantă pe parcursul întregului an”, spune femeia, iar din motiv că în localitate deseori se deconecta lumina, întâmpina dificultăți.

Astfel, în anul 2019, prin intermediul programului „Femei în afaceri”, Lucia a câștigat un proiect în mărime de 160000 de lei, în cadrul căruia a instalat panouri solare pentru a le asigura plantelor condiții optime de creștere pe parcursul întregului an. De asemenea, femeia a lansat și cursuri de instruire care promovează modul sănătos de viață și „alimentația vie”.

Lucia Gavriliță, preparând suc din iarbă de grâu

Lucia spune că această afacere este una de suflet și nu se gândește la profit, însă este mulțumită că poate asigura pentru opt persoane un loc de muncă. Patru dintre ele sunt persoane cu necesități speciale, iar o persoană este vulnerabilă. Activând aici, ele își pot asigura minimul necesar pentru viață.

Finanțare în decurs de șase săptămâni

Din experiența ei de a participa la competiții de accesare a granturilor, Lucia Gavriliță spune că nu a fost complicat să elaboreze acest proiect, iar perioada de la solicitarea finanțării și până la primirea banilor în cont a durat aproximativ șase săptămâni. Finanțatorii au cerut doar ca afacerea să fie viabilă, să funcționeze de cel puțin patru ani, iar banii obținuți să fie cheltuiți conform destinației. Femeia nu se oprește aici și își dorește în continuare să se axeze și să dezvolte programe educaționale.

Printre prioritățile parteneriatului UE-Moldova în zonele rurale se numără dezvoltarea antreprenoriatului rural de succes, prin susținerea sectorului Întreprinderilor Mici și Mijlocii și crearea de locuri de muncă în zonele rurale. Astfel, UE contribuie la dezvoltarea micilor afaceri, în special în zonele rurale și constituirea unei infrastructuri de suport în afaceri în regiuni.