Guvernul a aprobat semnarea Acordului dintre R. Moldova și România privind construcția podului rutier de frontieră peste râul Prut
Cabinetul de miniștri a aprobat miercuri, 2 februarie, semnarea Acordului cu Guvernul României privind construirea, exploatarea, întreținerea și reparația podului rutier de frontieră peste râul Prut, între localitățile Ungheni (R. Moldova) – Ungheni (România).
Podul va interconecta infrastructurile rutiere între state: Autostrada Târgu Mureș – Iași – Ungheni – frontiera de stat (României) și Drumul național R1 Chișinău – Ungheni – frontiera cu România (R. Moldova).
Potrivit Guvernului, construcția podului va spori rolul R. Moldova în calitate de punct de legătură între statele Uniunii Europene şi Comunitatea Statelor Independente, precum și va asigura mobilitatea cetățenilor.
Guvernul României va finanța lucrările de construcție a podului și a drumului de acces, inclusiv infrastructurile conexe, amplasate pe teritoriul României. Construcția drumului de acces și a infrastructurii conexe pe partea R. Moldova (lucrări care au un cost estimativ de 36 milioane de lei) va fi finanțată de Guvernul de la Chișinău.
Pe 21 ianuarie curent, au fost desfășurate negocieri, în format online, privind aspectele tehnice, financiare, juridice şi organizatorice referitoare la construirea, exploatarea, întreținerea și reparația podului rutier de frontieră între cele două state.
Acordul urmează a fi semnat de către părți la ședința comună a Guvernului R. Moldova și Guvernului României, preconizată pentru 11 februarie curent. Din partea R. Moldova Acordul va fi semnat de către viceprim-ministrul, ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Andrei Spînu.