Principală  —  Ştiri  —  Social   —   FOTO. VIDEO/ Protestul din Chișinău:…

FOTO. VIDEO Protestul din Chișinău: Nu avem Plan(eta) „B”

La Chișinău a avut loc „Protestul global pentru Climă și Viitor”. Participanții la protest și-au exprimat îngrijorarea cu privire la schimbările climatice, problemele de mediu, în special poluarea apei și gestionarea ineficientă a deșeurilor.

Un grup de tineri s-au adunat astăzi, 15 martie, în centrul capitalei, în fața cafenelei Guguță, după care au mers în fața Guvernului. Participanții la protestul ecologic s-au arătat nemulțumiți de faptul că autoritățile ignoră problemele privind mediul înconjurător. Aceștia consideră că poluarea apelor, aerului și creșterea cantităților de deșeuri afectează grav calitatea vieții oamenilor.

Țara noastră are nevoie de un viitor, noi nu dorim ca țara noastră să se transforme într-un depozit de deșeuri”, a spus unul dintre mebrii mișcării OccupyGuguță.

Guvernul ar trebui să se gândească nu doar la viitorul politico-economic al țării, dar și la viitorul ecologic”, spune unul dintre protestatari.

Ecaterina Luțișina, participantă la protest, crede că nu doar guvernanții, dar și cetățenii de rând sunt responsabili de situația ecologică din țară.

Eu cred că guvernul nostru este conștient de toate problemele de mediu, există multe rapoarte, legi care au intrat în vigoare. Problema este că și populația nu se implică, populația trebuie să ceară guvernului o responsabilizare și o implicare mai mare, atunci cred că se va acționa mult mai rapid”, a menționat Ecaterina.

Proteste similare se desfășoară în fiecare vineri, în mai mult de 1500 de orașe ale lumii. Reprezentanții mișcării „Fridays for Future”, inițiată de tânăra Greta Thunberg, au fost primii care au organizat astfel de prosteste, scopul lor fiind încurajarea guvernelor din diferite țări pentru a lupta împotriva schimbărilor climatice.

În august 2018, Greta Thunberg, la vârsta de 15 ani, a organizat o grevă în fața parlamentului suedez solicitând politicienilor să înceapă îndeplinirea condițiilor prevăzute de Acordul de la Paris, acord ce prezintă un plan de acțiune pentru limitarea încălzirii globale.