Principală  —  IMPORTANTE   —   FOTO/ Laboratorul Centrului de Sănătate…

FOTO Laboratorul Centrului de Sănătate Publică Căușeni a inițiat procesul de testare PCR pentru diagnosticarea SARS-CoV-2

Sursa foto: Ministerul Sănătății/ Facebook

Laboratorul Centrului de Sănătate Publică Căușeni a inițiat procesul de testare PCR pentru diagnosticarea SARS-CoV-2. Laboratorul oferă servicii de testare locuitorilor din trei raioane – Căușeni, Anenii Noi și Ștefan Vodă, anunță responsabilii din cadrul Ministerului Sănătății (MS).

Extinderea capacităților de diagnostic, la nivel raional, prin tehnici de biologie moleculară, pentru determinarea virusului SARS-CoV-2, a fost realizată cu suportul Agenției Naționale pentru Sănătate Publică (ANSP) și Consiliului raional Căușeni care au efectuat lucrările de reparație și amenajare a spațiului.

„Cu suportul partenerilor de dezvoltare – Organizația Mondială a Sănătății (OMS), Agenția SUA pentru Dezvoltare Internațională (USAID), Uniunea Europeană și Banca Mondială – laboratorul din orașul Căușeni a fost dotat cu echipamente performante, inclusiv frigidere, distilator și autoclavă, care vor asigura evidența și stocarea reactivelor PCR și a consumabilelor în condiții sigure de laborator”, anunță MS.

La evenimentul de inaugurare, directorul ANSP, Nicolae Jelamschi, a mulțumit partenerilor internaționali pentru suportul acordat, accentuând încă o dată importanța extinderii și fortificării capacităților de diagnostic de laborator la nivel local, instruirii specialiștilor de laborator și sporirea accesibilității populației la servicii de diagnostic.

Dr Miljana Grbic, reprezentanta OMS în R. Moldova a subliniat importanța asigurării populației din regiunea de sud-est a țării cu servicii de laborator calitative, sigure și eficiente în diagnosticarea infecției COVID-19.

Conform autorităților din sănătate, în total, în șapte laboratoare ale ANSP se desfășoară procesul de testare PCR pentru diagnosticarea virusului SARS-CoV-2.