FOTO Cum arată interiorul spitalului improvizat de la „Moldexpo”, unde vor fi duși pacienții suspectați de infecție cu noul coronavirus
Autoritățile dau asigurări că până la sfârşitul acestei săptămâni, în pavilionul Nr.1 al Centrului Expozițional Moldexpo, vor fi amenajate paturi și toate cele necesare. Potrivit șefului statului, Igor Dodon, inițial vor fi amenajate 300-400 de locuri, iar ulterior numărul de locuri va fi majorat.
Potrivit autorităților, la Centrul de triere din cadrul Centrului Expozițional Moldexpo, vor fi transportate toate persoanele care sunt suspecte la noul tip de virus. Acolo, aceştia vor fi testaţi la COVID-19, iar cei infectaţi, vor fi transportaţi în spitalele specializate din Chișinău. Totodată, capacitatea de primire a Centrului de triere va fi de 60 de maşini pe oră.







Ieri, 31 martie, în cadrul ședinței Comisiei Situații Excepționale s-a decis că directorul spitalului „Sfânta Treime” din Chișinău, Oleg Crudu, va conduce centrul de triere.
Tot ieri s-a decis că medicii din cadrul instituțiilor medicale din țară, inclusiv de la cele private vor fi selectați pentru a activa în noua Instituţie Medico–Sanitară Publică Centrul COVID–19, instituită la Chișinău de către Ministerul Sănătății. Potrivit deciziei luate, nerespectarea prevederilor ordinelor și dispozițiilor emise de către IMSP Centrul COVID–19 Chișinău va constitui temei pentru tragerea la răspundere în conformitate cu legislația în vigoare.
În acest context, Ministerul Afacerilor Interne și Ministerul Apărării vor asigura detașarea personalului aflat în subordine către Instituția Medico-Sanitară Publică Centrul COVID-19 Chișinău cu achitarea integrală a tuturor drepturilor salariale subordonaților detașați, conform legislației în vigoare privind statutul persoanelor detașate.
FOTO: Facebook: Igor Dodon, Ion Ceban