Principală  —  IMPORTANTE   —   FOTO/ Cum a fost marcat…

FOTO Cum a fost marcat Paștele în penitenciarele din țară – deținuții au asistat la slujbă și au avut parte de un meniu special

Foto: anp.gov.md

Reprezentanții Administrației Naționale a Penitenciarelor (ANP) au emis marți, 4 mai, un comunicat de presă prin care anunță că, de Sfintele Paşti, persoanelor din detenţie le-a fost servit un meniu de hrană special, îmbunătăţit, conform normei de hrană prevăzută pentru zilele de sărbătoare. În context, ANP susține că de Paști locaşurile sfinte de pe teritoriul penitenciarelor au oficiat slujbe pentru deţinuţii enoriaşi.

Potrivit ANP, de Paști deținuții au fost implicați în activități de pregătire, încondeiere a ouălor, coptul tradiționalului cozonac.

În context, ANP anunță că preoții capelani au ținut slujbe în lăcașurile sfinte aflate în incinta instituțiilor penitenciare, fiind difuzate prin intermediul boxelor persoanele private de libertate, prin acesta oferindu-le posibilitatea să fie parte la aceste liturghii.

În cadrul slujbelor au fost sfințite bucatele reprezentative ale mesei în dimineața sfântă, care au fost oferite deținuților – ouă roșii, pasca și cozonacul.

În scopul consolidării securităţii, respectării regimului de detenţie şi evitării comiterii unor acţiuni ilicite de către condamnaţi în penitenciare, de către efectivul sistemului penitenciar au fost desfăşurate un şir de acţiuni de securitate şi de menţinere a ordinii în instituţii.