Principală  —  IMPORTANTE   —   Fosta ministră a Justiției susține…

Fosta ministră a Justiției susține că doi deţinuţi au fost răpuşi de COVID-19 în penitenciare. Reacția Administrației Naționale a Penitenciarelor

Fosta ministră a Justiției, Olesea Stamate, susține că doi deținuți, printre care unul de 26 de ani, au decedat recent, fiind răpuși de COVID-19. De partea cealaltă, Administrația Națională a Penitenciarelor (ANP) susține că cei doi deținuți decedat nu au întrunit „definiția de caz suspect de COVID-19”.

„În penitenciarul nr 4 a decedat un tânăr de 26 de ani. El s-a adresat cu simptome COVID-19 la administrația penitenciarului încă acum o lună. A fost izolat și deși starea lui se agrava pe zi ce trecea, primea doar tratament pentru răceală. Luni, când au văzut că este critic, au încercat să-l ducă la urgentă, dar nu l-au primit, că nu mai puteau să-l ajute cu nimic. Și l-au adus înapoi, l-au izolat din nou, și joi a decedat. Un caz asemănător a avut loc recent în penitenciarul din Rezina. Ce se întâmplă, domnule ministru, în instituțiile care vi se subordonează? O parte dintre deținuți sunt eliberați înainte de termen, că așa vă convine, iar alții sunt lăsați sa moara?”, a scris Olesea Stamate pe o rețea de socializare.

Drept replică, Administrația Națională a Penitenciarelor (ANP) spune, într-o notă informatică că cei doi deținuți decedați „nu au întrunit definiția de caz suspect de infecția cu noul tip de coronavirus, iar cauza decesului categoric nu este COVID-19”.

„Alte date cu caracter medical sunt confidențiale, iar toate cazurile de deces ale persoanelor private de libertate din custodia sistemului administrației penitenciare sunt examinate de către instanțele de resort”, se arată în reacția instituției.

ANP califică declarațiile făcute de Stamate drept „denigrare a imaginii sistemului administrației penitenciare și, totodată, se constată lipsă de documentare şi denaturarea adevărului din partea autorului”.

În prezent, aproape 100 de deţinuţi din Republica Moldova sunt infectaţi cu COVID-19.