Principală  —  Ştiri  —  Social   —   Experți de la Academia Rusă…

Experți de la Academia Rusă de Economie Națională și Serviciu Public: Numărul de migranți moldoveni în Rusia a scăzut

Numărul migranților din R. Moldova spre Federația Rusă a scăzut, afirmă experții de la Academia Rusă de Economie Națională și Serviciu Public, Iulia Florinskaya și Nikita Mkrtchan, citați de rg.ru.

Astfel, în primele 8 luni ale acestui an, creșterea migrației spre Rusia a fost redusă cu 37 de mii de persoane, iar creșterea populației din Rusia a fost de numai 32,9 mii persoane, comparativ cu 182,7 mii un an mai devreme, spun experții. Astfel, printre țările din care fac parte principalii parteneri de migrație ai Rusiei, numărul de nou-veniți din Belarus a crescut semnificativ, pe când numărul migranților din Azerbaidjan și Moldova a scăzut, notează aceeași sursă.

Statisticile arată că circa 600.000—700.000 de cetăţeni ai R. Moldova sunt plecaţi peste hotare.

Coordonatorul programului Migraţie şi Dezvoltare din cadrul Organizaţiei Internaţionale pentru Migraţie (OIM), cu Misiunea în Moldova, Ghenadie Creţu, spune că „legat de numărul moldovenilor aflaţi peste hotare, noi estimăm că aceştia sunt aproximativ 600.000-700.000, în funcţie de sezon. Sunt plecaţi definitiv până la 150.000 şi vorbim, în special, de state cum ar fi Canada, SUA, Noua Zeelandă, precum şi de o parte din statele Uniunii Europene. Din ceilalţi, aproximativ jumătate spun că vor reveni”.

Pe de altă parte, „dacă e să vorbim de Federaţia Rusă, în continuare, migranţi, mai mult de jumătate, două treimi, sunt bărbaţi, care lucrează în special în sectorul construcţii. Italia şi alte ţări ale Europei de Sud sunt caracterizate printr-o rată mai mare a femeilor migrante, este vorba de muncă în sectorul domestic – îngrijirea bolnavilor, bătrânilor, copiilor. Deci, peste două treimi din migranţii moldoveni în Italia sunt femei. În unele state cum ar fi Marea Britanie, Franţa, Germania este relativ mare cota celor înalt calificaţi, cei care şi-au făcut studiile acolo, fie în alte state, şi-au găsit locuri bune de muncă, cunosc limba şi s-au integrat foarte bine”, precizează Creţu.