Elevii din R. Moldova au cucerit șase medalii la olimpiadele internaționale de Biologie și Chimie
Loturile olimpice ale Republicii Moldova au urcat pe podium la Olimpiadele Internaționale de Biologie și Chimie, desfășurate în perioada 10–19 iulie. Elevii din R. Moldova au câștigat, în total, șase medalii – una de aur, două de argint și trei de bronz – precum și o mențiune de onoare. Ministerul Educației și Cercetării (MEC) a anunțat rezultatele pe 19 iulie.
La Olimpiada Internațională de Chimie, desfășurată la Tașkent, Uzbekistan, lotul Republicii Moldova a obținut o medalie de aur, două medalii de argint și o medalie de bronz.
Medalia de aur a fost câștigată de Stepan Andrei, elev la Liceul Teoretic „N. V. Gogol” din Chișinău. Medaliile de argint au fost obținute de Oana Furculița și Bogdan Leahu, elevi ai Liceului Teoretic „Orizont” din Durlești, iar medalia de bronz i-a revenit lui Vladimir Caras, elev la Liceul Teoretic „N. V. Gogol” din Chișinău.
Tot în perioada 10–19 iulie, la Vilnius, Lituania, s-a desfășurat cea de-a 37-a ediție a Olimpiadei Internaționale de Biologie, unde lotul Republicii Moldova a obținut două medalii de bronz și o mențiune de onoare.
Medaliile de bronz au fost câștigate de Delia Sidlețchi, elevă la Liceul Teoretic „Mircea Eliade” din Chișinău, și Cătălin Gorincioi, elev la Liceul Teoretic „Spiru Haret” din Chișinău. Gabriel Diug, elev la Liceul Teoretic Republican „Aristotel” din Chișinău, a fost distins cu o mențiune de onoare.
Cea de-a 58-a ediție a Olimpiadei Internaționale de Chimie a reunit 364 de elevi din 93 de țări. Republica Moldova a fost reprezentată de patru elevi și doi profesori, echipa fiind condusă de Ion Bulimestru, doctor în chimie și conferențiar universitar la Universitatea de Stat din Moldova, împreună cu adjunctul său, Vasilii Graur, doctor în chimie și cercetător științific la aceeași instituție.
La competiția internațională de biologie au participat 305 elevi din 79 de țări. Republica Moldova a fost reprezentată de patru elevi și doi profesori, echipa fiind condusă de Mihai Leșanu, doctor în biologie și conferențiar universitar la Universitatea de Stat din Moldova, alături de Constantin Babuc, olimpic internațional și student la Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu”, în calitate de conducător adjunct.
Ministerul Educației și Cercetării și Agenția Națională pentru Curriculum și Evaluare au felicitat premianții, profesorii și părinții acestora, mulțumind totodată membrilor Consiliilor Olimpice Republicane la Biologie și Chimie pentru implicarea în pregătirea loturilor naționale.