Principală  —  Ştiri  —  Social   —   Ecologie și stil

Ecologie și stil

Material de pe Meydan TV

Ecologia devine modernă, de aceea multe branduri cunoscute tot mai des prelucrează haine vechi, în loc de a fabrica noi. Acest lucru permite economisirea resurselor naturale și deschide noi orizonturi pentru creativitate. Renara Shamsiyeva, designer și activistă din Azerbaidjan încearcă să introducă în modă reutilizarea hainelor vechi. Tânăra coase lucruri noi din tot ceea ce primește de la prieteni și producătorii de textile, și demonstrează că aceste articole pot fi elegante.

În colecția Renarei sunt o mulțime de blugi, deoarece procesul de producere al acestora este deosebit de dăunător pentru mediul înconjurător. „În lume, în fiecare an se fabrică aproximativ 2 miliarde de blugi, și pentru confecționarea unei singure perechei se folosește cantitatea de până la 4 mii de litri de apă”, spune Renara.

Ca oricare alt designer de haine, Renara publică pe pagina sa de pe rețelele de socializare fotografii și schițe cu lucruri elegante, povestește despre cele mai recente tendințe din lumea modei, dar și despre procesul de fabricare al îmbrăcămintei cu care abundă rafturile magazinelor, dar și despre impactul negativ al procesului de producere asupra mediului.

Cu multă răbdare, ea explică abonaților săi despre beneficiile pe care le aduce prelucrarea lucrurilor vechi − în loc să putrezească ani în șir prin depozitele de deșeuri și să polueze aerul și solul, lucrurile pot fi reutilizate. Confecționarea hainelor noi din cele vechi nu este prea scumpă, deoarece din procesul de producție este exclusă utilizarea apei, energiei electrice și a coloranților.

Cererea pentru creațiile Renanei a crescut semnificativ în ultimul an.

„La început coseam, în special, pentru tineri. Acum cumpărătorii mei sunt oameni de orice vârstă, care iubesc să se îmbrace elegant și cărora le pasă de problemele de mediu”, spune designerul.

În colecția Renarei nu există două piese identice, deoarece materia primă pentru acestea este de fiecare dată unică.„Desigur, nu este ușor, deoarece ideea ta depinde în întregime de materialul pe care îl ai la zi, dar acest lucru este exact ceea ce mă atrage cel mai mult”, spune Renara.