Principală  —  IMPORTANTE   —   Duminică va fi cea mai…

Duminică va fi cea mai lungă zi din an

Sursa foto: Getty Images

R. Moldova va trece la ora de iarnă în noaptea de 30 spre 31 octombrie, sâmbătă spre duminică. Astfel, acele ceasornicului vor fi mutate cu o oră în urmă, ora 4.00 urmând să devină ora 3.00.  

Astfel, duminica de 31 octombrie va fi cea mai lungă din an, având 25 de ore.

Cum este afectat organismul de schimbarea orei

Medicii spun că schimbarea orei poate afecta organismul, mai ales în cazul categoriilor aflate la extreme: copiii şi vârstnicii. Nu este exclus să apară insomnii, oboseală, nervozitate sau dureri de cap, pentru că schimbarea orei aduce, de fapt, o modificare a rutinei, notează Digi 24.

Pe lângă modificările somnului, unele persoane pot acuza astenie, vertij, irascibilitate, anxietate, tulburări de concentrare sau modificarea apetitului.

Medicii spun că avem nevoie de o perioadă cuprinsă între 1 și 2 săptămâni pentru a ne adapta la ora de iarnă, scrie sursa citată.

Guvernul a aprobat avizul la proiectul de lege privind renunțarea la schimbarea sezonieră a orei

Pe 20 octombrie curent, Guvernul R. Moldova a aprobat Avizul la proiectul de lege privind renunțarea la schimbarea sezonieră a orei, înaintat cu titlu de inițiativă legislativă de către deputatul Fracțiunii parlamentare a Partidului Politic „ȘOR” Denis Ulanov.

Prim-ministra Natalia Gavrilița a anunțat atunci că R. Moldova, totuși, va trece la ora de iarnă întrucât Consiliul European nu a votat deocamdată măsura privind renunțarea la schimbarea sezonieră a orei. Detalii aici.

Pe 26 martie 2019, Parlamentul European a votat în favoarea renunțării la schimbarea sezonieră a orei, măsura urmând să fie aplicată din 2021. Consiliul Uniunii Europene încă nu a examinat-o și, respectiv, propunerea nu a fost adoptată și nu a intrat în vigoare.