Principală  —  IMPORTANTE   —   Două persoane au murit, după…

Două persoane au murit, după ce mașina în care se aflau a ajuns într-un copac. Primele informații de la Poliție

Sursa foto: IGP

Un accident rutier grav s-a produs cu puțin timp în urmă pe traseul M-1 Chișinău-Dubăsari, informează Inspectoratul General al Poliției (IGP). În urma impactului, două persoane au decedat la fața locului.

„Preliminar, la fața locului s-a stabilit că șoferul în vârstă 27 de ani, conducând un BMW și având ca pasageră o femeie de 32 de ani, a pierdut controlul volanului și s-a tamponat într-un copac.

În urma impactului, ambele persoane au decedat la fața locului până la sosirea ambulanței”, se spune în comunicatul IGP.

Oamenii legii documentează cazul.