Principală  —  Ştiri  —  Justiție   —   Doi cetățeni ai R. Moldova,…

Doi cetățeni ai R. Moldova, reținuți în Grecia în cadrul unei anchete pentru trafic de persoane

Imagine simbol

Doi cetățeni, originari din Hâncești, au fost reținuți în Grecia, într-un dosar penal pentru exploatare sexuală a șapte femei din R. Moldova. Anunțul a fost făcut de Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) pe 8 iulie. Potrivit procurorilor, cei doi urmează să fie extrădați în R. Moldova pentru continuarea investigațiilor.

Potrivit anchetei, în perioada 2015-2018, cei doi frați – soră cu vârsta de 26 ani și frate cu vârsta de 23 de ani – ar fi promis victimelor locuri de muncă la restaurante și hoteluri din Atena, însă acestea ajungeau în exploatate sexual. Tinerele rămâneau fără pașapoarte și erau obligate să plătească săptămânal câte 300 de euro pentru „taxă de protecție” și alți 300 de euro chirie, „ceea ce le lăsa fără venituri”, menționează PCCOCS.

„Urmare a condițiilor inumane în care se aflau, ca formă extremă a dezacordului privind exploatarea lor sexuală, una din victime a avut mai multe încercări de suicid”, relatează procurorii.

Cu sprijinul Centrului Sud-Est European de Aplicare a Legii (SELEC) și al autorităților grecești, a fost pus sechestru pe un apartament din Atena, estimat la 1,3 milioane, care ar fi fost cumpărat din banii proveniți din exploatarea sexuală a tinerelor, și pe două terenuri agricole din Anenii Noi, evaluate la aproximativ 400 de mii de lei.

În cadrul anchetei, au fost efectuate șapte percheziții în Atena și Rhodos, atât la domiciliile inculpaților, cât și în locațiile în care își desfășurau activitatea ilegală. Percheziții au avut loc și în Hîncești.

Cei doi învinuiți riscă sancțiuni penale, iar în timpul procesului beneficiază de prezumția nevinovăției, conform legii.