Principală  —  IMPORTANTE   —   DOC/ Programul celor două puncte…

DOC Programul celor două puncte mobile de vaccinare – troleibuzul și autobuzul. Unde pot merge cetățenii să se vaccineze anti-COVID

Cele două puncte mobile de vaccinare, troleibuzul și autobuzul, vor staționa vineri, 13 august, în sectorul Rîșcani și respectiv în comuna Ciorescu. Autoritățile municipale au emis o notă informativă prin care au anunțat cum vor funcționa cele două centre mobile de vaccinare, troleibuzul și autobuzul.

Astfel, în intervalul orelor 10:00-18:00, cele două puncte de vaccinare mobile: troleibuz și autobuz, se vor afla în următoarele locații: troleibuzul va fi în sectorul Râșcani, bd. G. Vieru, adiacent Banca Națională a Moldovei, iar autobuzul se va deplasa în comuna Ciorescu, str. Alexandru cel Bun, 11, în preajma Centrului de Sănătate. 

Cetățenii au posibilitatea de a se imuniza la cele două puncte de vaccinare mobile până la sfârșitul lunii august. Oamenii pot identifica ușor unitățile, după inscripțiile pe partea exterioară a acestora, în susţinerea Campaniei de vaccinare anti COVID-19.