Principală  —  IMPORTANTE   —   DOC/ Ministerul Finanţelor va aloca…

DOC Ministerul Finanţelor va aloca autorităților administrației publice locale circa 1,6 milioane lei pentru restituirea valorii bunurilor prin achitarea de compensaţii persoanelor supuse represiunilor politice

Imagine-simbol

Ministerul Finanțelor va aloca mijloace financiare din bugetul de stat pentru achitarea compensaţiei pentru valoarea averii confiscate, naţionalizate sau scoase în orice mod din posesia victimelor reabilitate ale represiunilor politice circa 1,6 milioane lei pentru 7 beneficiari din 5 raioane (Anenii Noi, Cimișlia, Ialoveni, Soroca și Sîngerei). Proiectul de hotărâre în acest sens a fost aprobat miercuri, 22 septembrie, de Cabinetul de miniștri.

Ministrul Finanțelor, Dumitru Budianschi, susține că proiectul este elaborat în baza Legii privind reabilitarea victimelor represiunilor politice, potrivit căreia, persoanele supuse represiunilor şi ulterior reabilitate sunt reintegrate în drepturi politice, sociale şi civile, pierdute de acestea în legătură cu represiunile politice.

Implementarea prevederilor proiectului necesită cheltuieli financiare din bugetul de stat în sumă de 1 585 658 lei lei.

Potrivit Ministerului Finanțelor, în bugetul de stat pentru anul 2021 în acest scop sunt aprobate mijloace financiare în valoare de 6 250 mii lei, din care au fost executate 1 121,2 mii lei, soldul constituind 5 128,8 mii lei.

Proiectul de hotărâre a fost supus expertizei anticorupție de către Centrul Național Anticorupție în conformitate cu art. 35 din Legea nr. 100/ 2017 cu privire la actele normative. De asemenea, acesta a fost supus expertizei juridice de către Ministerul Justiției în conformitate cu art. 37 din Legea nr. 100/ 2017 cu privire la actele normative.