Principală  —  Ştiri  —  Social   —   DOC/ Guvernul a aprobat schimbarea…

DOC Guvernul a aprobat schimbarea destinației unor terenuri pentru reabilitarea drumurilor naționale

Cabinetul de miniștri a aprobat proiectul hotărârii cu privire la transmiterea și schimbarea categoriei de destinație a câtorva terenuri, care vor fi folosite în lucrările de reabilitare și extindere a unor drumuri naționale.

Potrivit Guvernului, este vorba despre porțiunile de drum R1 Chişinău-Ungheni-frontiera cu România (segmentul de drum km 63-Bahmut-Romanovca) şi M3 Chişinău-Comrat-Giurgiuleşti-frontiera cu România (segmentul de drum Ciumai-Vulcăneşti).

Conform proiectului, terenurile vor fi trecute din destinația agricolă în categoria de terenuri destinate industriei, transporturilor și telecomunicațiilor. În consecință, acestea urmează să fie transmise din administrarea Întreprinderilor pentru pentru Silvicultură Ungheni și Cahul în gestiunea Administrației de Stat a Drumurilor.

În cazul în care din fondul forestier vor fi scoase terenuri acoperite cu pădure, valorificarea masei lemnoase se face de către unităţile silvice de stat, iar beneficiarul este obligat să repare prejudiciul în modul stabilit de legislaţie. Astfel, Agenția Proprietății Publice (APP), în comun cu unitățile silvice de stat vor asigura identificarea unor terenuri pentru împădurire, cu transmiterea acestora în fondul silvic de stat, în termen de 6 luni.

Cheltuielile prevăzute la defrișarea arborilor și schimbarea categoriei de destinație vor fi achitate de către Administrația de Stat a Drumurilor, conform proiectului de execuție.