Principală  —  IMPORTANTE   —   DOC/ Fostul primar al satului…

DOC Fostul primar al satului Corjova Valeriu Mițul și jurnalistul Tudor Iașcenco, decorați post-mortem cu „Ordinul Republicii”

Colaj ZdG

Fostul primar al satului Corjova Valeriu Mițul și jurnalistul Tudor Iascenco au fost decorați post-mortem cu „Ordinul Republicii”. Un decret în acest sens a fost semnat vineri, 15 octombrie, de către președinta R. Moldova, Maia Sandu.

„În temeiul art. 88 lit. a) din Constituția Republicii Moldova și al Legii cu privire la distincțiile de stat ale Republicii Moldova, Președintele Republicii Moldova decretează,:

Art. I . – în semn de înaltă apreciere a meritelor deosebite față de stat, pentru contribuție substanțială la afirmarea intereselor și promovarea imaginii Republicii Moldova în lume, pentru succese profesionale remarcabile, pentru inițiativă civică și participare activă în avansarea reformelor, precum ți cu prilejul aniversării a XXX-a de la proclamarea independenței Republicii Moldova, se conferă „Ordinul Republicii”, se menționează în decret.

Președinta R. Moldova l-a decorat post-mortem cu „Ordinul Republicii” pe cunoscutul jurnalist Tudor Iașcenco, ex-directorul ziarului regional „Cuvântul”, unul dintre fondatorii, primul președinte și membru de onoare al Asociației Presei Independente. Jurnalistul Tudor Iașcenco s-a stins din viață la 26 martie, la vârsta de 73 de ani, fiind răpus de noul coronavirus.

Decretul semnat de către președinta R. Moldova:

Valeriu Mițul, decorat post-mortem cu „Ordinul Republicii”, a fost primar al satului Corjova, raionul Dubăsari, veteran al războiului de pe Nistru din 1992, activist civic pentru drepturile omului. La 26 august curent, Valeriu Mițul a fost decernat cu Diplomă de Onoare de către președintele Parlamentului, Igor Grosu, în semn de recunoștință și înaltă apreciere pentru contribuții remarcabile și merite deosebite, în diferite domenii de activitate.

La 5 mai curent, Valeriu Mițul împreună cu soția și sora sa a fost reținut la pretinsul post vamal din s. Lunga, raionul Dubăsari, teritoriu controlat de către administrația de facto de la Tiraspol. Atunci, pretinșii grăniceri i-au ridicat actele de identitate, refuzând să explice motivele reținerii, comunicându-i să „aștepte”. „Așteptarea” a durat mai mult de o oră.

Reținerea din 5 mai nu este singura aplicată de autoritățile transnistrene în raport cu Valeriu Mițul. La 2 martie 2011, reprezentanți ai miliției transnistrene i-au reținut pe primarul de Corjova, Valeriu Mițul, și consilierul sătesc Iurie Coțofan, pe motiv că ar fi participat la un miting prilejuit de comemorarea victimelor războiului din anul 1992.

Ulterior, CtEDO a constatat acțiunile abuzive ale miliției transnistrene din 2 martie 2011, când cei doi participanți la acțiunile comemorative au fost acostați de aproximativ 30 de angajați ai miliției transnistrene, care au aplicat măsuri speciale și i-au reținut. În aceeași zi, un așa zis judecător al „judecătoriei Dubăsari” a condamnat reclamanții la 7 zile arest contravențional pe motiv de nesupunere cerințelor milițienilor și pentru faptul că a îndrăznit să ridice drapelul R. Moldova în localitatea Corjova, raionul Dubăsari.

CtEDO a mai constatat că reclamanții au fost plasați intenționat în condiții degradante de detenție, la subsolul secției de miliției din Dubăsari, fiindu-le refuzate vizita avocaților. Timp de trei zile, ei au fost deținuți  în celule umede, cu miros de mucegai, fără încălzire, cu paturi metalice. În urma detenției, ambii reclamanți au fost spitalizați ca urmare a înrăutății stării generale de sănătate. Ulterior, reclamantul Valeriu Mițul a fost diagnosticat cu insuficiență cardiacă și a fost supus la două intervenții chirurgicale.

Reținerea din 5 mai 2021 a durat aproximativ o oră. După restituirea actelor, ZdG a reușit să-l contacteze pe Valeriu Mițul care a declarat că este prima încercare a sa de a ajunge la Chișinău de la începutul pandemiei. „Nu ne-au explicat motivele reținerii. Nu ne-au spus un cuvânt despre   motivele retragerii actelor. Mă gândesc că ni le-au restituit după ce am contactat autoritățile de la Chișinău și avocații de la Promo-LEX, ne-a spus Valeriu Mițul, având îndoieli că problemele sale au fost epuizate. „Să vedem dacă, la revenire, ni se va permite accesul spre casele noastre”, a precizat Mițul.

Avocații Promo-LEX a declarat atunci că „situația lui Valeriu Mițul este identică cu cazul altor doi veterani de război – Iurii Coțofan și Victor Timuș, care au fost reținuți în august 2020 de către pretinșii grăniceri, iar peste 1 oră de la reținere, acestora li s-au înmânat documentele emise de către „MGB-ul” local cu privire la interzicerea accesului în regiunea transnistreană”. Aceștia solicită autorităților constituționale ale R. Moldova să depună eforturi suplimentare în rezolvarea definitivă a acestor situații.