CESP solicită Ministerului Sănătății asigurarea, în regim de urgență, a spitalelor clinice municipale COVID-19 cu medicamente și preparate antivirale
Comisia Extraordinară de Sănătate Publică (CESP) a municipiului Chișinău solicită Ministerului Sănătății (MS) asigurarea, în regim de urgență, a spitalelor clinice municipale COVID-19, cu medicamente și preparate antivirale pentru tratamentul infecției cu noul coronavirus, conform Protocolului Clinic Național de management a infecției COVID-19.
Totodată, potrivit deciziei CESP a municipiului Chișinău emisă vineri, 29 octombrie, pentru securizarea activității Centrului COVID-19 de la Moldexpo, Comisia atenționează Ministerul Sănătății, fondatorul Centrului, despre pericolul apariției situațiilor neconforme și insistă repetat pe instalarea imediată a stației de oxigen disponibil la minister.
„Comisia Extraordinară de Sănătate Publică a municipiului Chișinău cere suportul emergent al Ministerului Sănătății în dotarea cu echipamente medicale esențiale necesare spitalelor clinice municipale COVID-19”, se arată în document.
CESP recomandă atingerea nivelului de vaccinare de 95%, până pe 1 decembrie 2021, pentru următoarele categorii de angajați din prima linie, de pe teritoriul municipiului Chișinău, a căror interacțiune cu cetățenii prezintă un grad înașt de risc de infectare:
- angajații Primăriei municipiului Chișinău și subdiviziunilor din subordine, precum și toți cei care, prin natura activității, interacționează nemijlocit cu cetățenii;
- personalul instituțiilor medico-sanitare publice și private, al instituțiilor socio-medicale și al instituțiilor de reabilitare/recuperare/balneo-sanatoriale;
- personalul centrelor de plasament pentru copii;
- personalul centrelor de plasament pentru vârstnici;
- personalul din unitățile poștale care interacționează nemijlocit cu clienții;
- personalul din unitățile bancare care interacționează nemijlocit cu clienții;
- șoferii și taxatorii din transportul public de pasageri
- angajații din domeniul HoReCa
În contextul agravării procesului epidemic al infecției COVID-19 în R. Moldova, în special la nivelul municipiilor Bălți și Chișinău, în contextul riscului sporit de răspândire în continuare a infecției provocate de virusul SARS-CoV-2 și în scopul asigurării unui grad adecvat de pregătire și răspuns la infecția COVID-19, membrii Comisiei Naționale Extraordinare de Sănătate Publică (CNESP) au decis prelungirea, până pe 30 noiembrie curent, pe întreg teritoriul R. Moldova, a stării de urgență în sănătate publică. Detalii aici.
Totodată, Comisia a decis să sisteze organizarea și desfășurarea de evenimente private (nunți, botezuri, mese de pomenire, mese festive).