Principală  —  IMPORTANTE   —   DOC/ Autoritățile au actualizat Planul…

DOC Autoritățile au actualizat Planul Individual de Acțiuni al Parteneriatului R. Moldova – NATO. Principalele prevederi

R. Moldova va dezvolta în continuare cooperarea cu NATO, principalul instrument în acest sens fiind Planul Individual de Acţiuni al Parteneriatului (IPAP). Autoritățile au actualizat Planul Individual de Acțiuni al Parteneriatului R. Moldova – NATO pentru anii 2022-2023. Proiectul de lege urmează să fie examinat miercuri, 19 ianuarie, în cadrul ședinței de Guvern.

„R. Moldova este determinată să dezvolte cooperarea cu statele membre și partenere NATO în combaterea noilor amenințări comune la adresa securității cum ar fi terorismul, amenințările cibernetice, care nu mai recunosc frontiere naționale și au un caracter tot mai variat și complex, și să contribuie la promovarea stabilității și securității în regiune și pe continentul european”, se arată în document.

Câteva obiective incluse în Planul Individual de Acțiuni al Parteneriatului R. Moldova:

  • Promovarea reformelor democratice în diverse domenii, consolidarea statului de drept, lupta contra corupției, respectarea drepturilor omului (NATO este o alianță a valorilor a cărei obiectiv major este protejarea valorilor comune ale statelor membre, precum democrația, libertatea, supremația legii, respectarea drepturilor omului);
  • Desfășurarea consultărilor politice pe subiecte de securitate și cu privire la evoluțiile situației din regiune;
  • Implementarea Pachetului de asistență NATO pentru consolidarea capacităților de abordare și securitate ale R. Moldova;
  • Promovarea politicilor de gen în cadrul sectorului de securitate și apărare;
  • Consolidarea controlului democratic al Forțelor Armate;
  • Cooperarea în modernizarea și dezvoltarea capacităților forțelor armate ale R. Moldova: dezvolatrea sistemului de comandă și control, îmbunătățirea managementului resurselor de apărare, modernizarea sistemului de instruire militară, perfecționarea sistemului de management a personalului și de recrutare.