Principală  —  IMPORTANTE   —   DOC/ Asociația Națională a Restaurantelor…

DOC Asociația Națională a Restaurantelor și Localurilor de Agrement solicită revizuirea programului de activitate pentru sectorul HoReCa: „Vânzările au scăzut drastic, cu circa 40%”

Imagine-simbol; Sursa: Profit.ro

Asociația Națională a Restaurantelor și Localurilor de Agrement din R. Moldova (MĂR) anunță că a înaintat o solicitare Comisiei Naționale Extraordinare de Sănătate Publică (CNESP), Comisiei Extraordinare de Sănătate Publică a municipiului Chișinău (CESP), Consiliului Economic pe lângă prim-ministra R. Moldova, Natalia Gavrilița, prin care solicită revizuirea programului de activitate pentru sectorul HoReCa.

Reprezentanții Asociației MĂR menționează faptul că „restricționarea programului de activitate doar a sectorului HoReCa este un fapt discriminatoriu și anticoncurențial față de alte activități economice care activează în regim obișnuit și prestează servicii similare celor de restaurant”.

„Luând în considerare situația critică a sectorului HoReCa, urmare a reducerii programului de activitate între orele 22:00 și 07:00, vânzările/consumul în HoReCa au scăzut drastic, cu circa 40%. Reiterăm că, pe lângă reducerea programului de activitate, sectorul ospitalității este supus și altor restricții complementare, precum: activitatea la capacitate de 50% din locurile disponibile; accesul în interior doar pe baza certificatului COVID, evenimente private interzise. Urmare a acestor măsuri, 30% din unitățile de alimentație publică (baruri, discoteci, săli de evenimente, săli de conferințe, zone de agrement) au activitatea sistată, sperăm noi, temporar”, se arată în document.

În context, Asociația MĂR solicită revenirea la programul obișnuit de activitate și cere majorarea capacității numărului de locuri disponibile de la 50% la 75%.

În prezent, unităţile de alimentaţie publică îşi organizează activitatea de deservire la capacitate maximă în spaţiile exterioare, iar în cele interioare – cu utilizarea a cel mult 50% din numărul locurilor existente, cu obligaţia ca toţi clienţii să prezinte la intrarea în unitate certificatul COVID-19. Activitatea de deservire se va desfăşoară în intervalul orelor 07:00-22.00, iar după orele 22:00 se permite comercializarea produselor alimentare la pachet, precum şi livrarea la domiciliu, cu excluderea posibilităţii de consumare a acestora în incinta sau teritoriul unităţii.