Principală  —  Ştiri  —  Social   —   DOC/ Amplasarea, pe 22 septembrie,…

DOC Amplasarea, pe 22 septembrie, a punctelor mobile pentru vaccinarea împotriva COVID-19

vaccinare cov

Primăria municipiului Chișinău anunță că, în intervalul orelor 10:00-18:00, cele două puncte de vaccinare mobile se vor afla în următoarele locații: troleibuzul va fi amplasat în sectorul Ciocana, bd. Mircea cel Bătrân, 32, adiacent Centrul Comercial „Kaufland”, iar autobuzul se va deplasa în comuna Trușeni, str. Ștefan cel Mare, 1, adiacent Centrul Comercial „Zurzulea”. 

„Cetățenii au posibilitatea de a se imuniza la cele două puncte de vaccinare mobile până la sfârșitul lunii septembrie. Oamenii pot identifica ușor unitățile, după inscripțiile pe partea exterioară a acestora, în susţinerea Campaniei de vaccinare anti-COVID-19”, anunță autoritățile municipale.

Cea mai înaltă rată de vaccinare cu schema completă, potrivit Ministerului Sănătății, e înregistrată în Chișinău – 33%, r. Soroca – 25%, r. Dubăsari – 24%, r. Orhei -23%. În același timp cea mai redusă acoperire vaccinală din țară între 13% – 15% se atestă în raioanele Leova, Sângerei și UTA Găgăuzia. O rată mică de acoperire vaccinală este atestată și în rândul populației cu vârsta cuprinsă între 18 și 29 de ani.

Până în prezent, R. Moldova a recepționat 1 697 980 de doze de vaccin împotriva COVID-19.

Vaccinarea împotriva COVID-19 este gratuită și recomandată de toate instituțiile de sănătate la nivel național și internațional.