DIN CARANTINĂ: Ce ne lipsește în izolare? Ce vom face când vom fi liberi?

Pe timp pe pandemie, impuși în situația de a fi izolați, mulți dintre noi au încercat activități care aduc o stare pozitivă atât nouă, cât și celor cu care ne aflăm sub un acoperiș. Interpreta Georgeta Voinovan este una dintre persoanele care profită de izolare. A reușită să își realizeze un vis – să facă ordine în caietele vechi care păstrau o colecție de texte și note.

„Am descoperit versuri și cântece de care am uitat sau pe care le-am cântat doar în familie sau între prieteni. În această perioadă am început să fac înregistrări și le postez pe Facebook. Simt o împlinire fiindcă am multe reacții pozitive din partea celor care mă urmăresc virtual. Sunt piese folk care au un mesaj. Acum este un moment pentru acest gen de piese care sunt pentru suflet și pentru reflecții”, susţine Georgeta Voinovan.

Au început să îmi fie dragi mâinile mele

Georgeta consideră că progresul tehnic a indus o distanță între oameni, iar pandemia a apărut ca să ofere familiilor timp pentru a comunica. Această perioadă ne-a fost dată fiindcă oamenii au creat niște bariere, inclusiv în familie. Chiar dacă mai multe persoane locuiesc sub același acoperiș, au ajuns să nu se cunoască, crede ea.

„Nu este neobișnuit să fim în casă și să facem ceva împreună. Cu toate acestea, acum avem mai mult timp ca să învățăm unii de la alții și să ne cunoaștem. Până la includerea stării de urgențe, mămica a locuit cu noi. Ea ne-a ajuta cu ale casei. Aveam un trai comod. Când au fost introduse restricții de circulație, mămica s-a izolat la ea acasă. Așa au început să-mi fie dragi mâinile mele. Am dezinfectat fiecare colț, am spălat cu mâna, căci s-a defectat mașina de spălat rufe, m-am apucat de copt. Am vrut să fac dulciuri pentru băieți și am descoperit rețete de post foarte reușite. Mâinile mele nu sunt așa de îngrijite cum ar sta bine unei doamne, dar sunt mâinile mele care fac multe lucruri pentru copiii mei. Dacă omul s-a dezvoltat dintr-o ființă primitivă grație muncii, acum s-ar putea să regreseze și să ajungă să aibă doar un singur deget, fiindcă doar pe ăsta îl folosește ca să pornească mașina de spălat vase sau rufe, telefonul, combina de făcut pâine”, afirmă compozitoarea.

Coronavirus demonstrează ca toți suntem egali

Interpretei îi lipsesc plimbările în aer liber. A cutreierat orașul în lung și-n lat pe jos. Mergând pe jos, i se aranjează gândurile, iar în ritmul pașilor reușește să compună versuri sau melodii. Îi lipsește comunicarea prin viu-grai. Nu poate vorbi cu orele la telefon sau să scrie sms-uri. Abia așteaptă ziua în care la nivel național nu va fi înregistrată nicio persoană bolnavă de COVID-19. „Coronavirusul demonstrează ca toți suntem egali. Toți ne-am trezit vulnerabili. Vreau să o pot vizita pe mămica fără mască și fără mănuși. Vreau să vizitez persoanele de care îmi este dor și să ne plimbăm cu băieții prin oraș, fără să ne gândim la consecințe”, spune aceasta.

Nici pictorul Victor Ursu nu a pierdut timpul în zadar în această perioadă. S-a preocupat de ceea ce i-a adus satisfacție și emoții pozitive. Aproape cinci ani a lucrat la o teorie în domeniul artei. A căutat instrumente și mijloace de a mări efectul unei imagini – sculpturi, tablou, desen – asupra privitorului.

Până la declararea stării de urgență pentru combaterea răspândirii infecțiilor cu COVID-19, Victor Ursu avea deja vreo mie de pagini cu scheme de creație redactate.

„Pandemia m-a prins revizuind aceste schițe. M-am adâncit în lucru la calculator. Lumea trebuie să analizele o operă în baza unor instrumente. În artă nu există ceea ce există în chimie – tabelul periodic al lui Mendeleev sau în matematică – formule. În artă spunem că totul e făcut. Dar cum decidem că totul e bine? Acum nimeni nu pictează ca în epoca renașterii, atunci când erau teoreticieni și critici de artă care descriau cum trebuie să fie o pictură. Noi judecăm la nivelul lor, însă cu picturile făcute în secolul XXI. E un paradox. Timpul cere ceva nou, fictiv, emotiv, puternic. Ne-a luat-o înainte tehnica care dă rezultate vizuale, iar noi nu ținem pasul. Noi am rămas la nivelul unui meșteșug manual și suntem un fel de artiști populari. Manualul la care lucrez va avea în jur de 400 de pagini, cu peste două mii de imagini, scheme, picturi, desene dezvoltate de mine. Ceea ce am făcut eu este nou, nu că aș fi descoperit ceva, din aceleași elemente am făcute alte combinații și am ajuns la lucruri care nu erau”, explică Victor Ursu.

Să ne revizuim valorile. Să fim mai modești

Chiar dacă maestrul a fost ocupat redactând manualul de inovații care va ajuta la studierea artei și creației contemporane, a simțit presiunea pandemiei.

„Eu m-am schimbat în această perioadă, chiar dacă am fost ocupat. M-am gândit la casele părăsite din țară. Nu-și dă lumea seama că ele sunt prețioase? Toți vrem în oraș, în centru, dar poate că ar trebuie sa ne întoarcem la țară, să organizăm satul, să revenim la munca pe câmp? Poate că Dumnezeu ne dă un semn să nu uităm de ceea ce este prețios? Este o lecție pentru toți. Ne gândim la modă, dar de ce ar trebui să schimbăm blugii o dată cu fiecare răcnet al modei? La ce bun un dulap plin cu haine? Poate că și la asta ar trebuie să ne gândim. Să ne revizuim valorile. Să fim mai modești”, se întreabă Ursu.

Dorul de libertate

În această perioadă pictorul a dus dorul mișcării. Ținând cont că au fost scoase restricțiile cu privire la ieșirile în spațiile publice și parcuri, pictorul a vizitat recent un câmp de la marginea capitalei.

„Am făcut foarte puțină mișcare și mi-a lipsit posibilitatea de a face sport activ. Am mers pe un câmp și am alergat. Am verificat liliecii și m-am întristat, căci i-am văzut uscați. Avem o primăvară seacă. Nu am văzut așa secetă de când sunt eu. Aștept să se termine pandemia ca să pot urca în troleibuz și să colind orașul. Pur și simplu să casc gura. Există dorul de liberare. De asta și în închisoare e strașnic. Nu fiindcă e strașnic în sine, dar fiindcă potențial ne dorim liberare, chiar dacă nu o folosim. Însăși senzația ca tu poți să te duci oriunde, că ai dreptul. Asta a fost cel mai grav ce mi s-a întâmplat în ultimele două luni. Sentimentul că nu ai fost liber. Senzația că lumea este închisă”, adaugă Victor Ursu.