Principală  —  IMPORTANTE   —   Din 1 iulie, angajații Căii…

Din 1 iulie, angajații Căii Ferate din Moldova vor primi salarii mai mari cu 89%. Ce lefuri urmează să ridice funcționarii

Fotografie-simbol

Salariile angajaților de la Întreprinderea de Stat „Calea Ferată din Moldova” (CFM) vor fi majorate cu 89%, de la 1 iulie 2022. Potrivit reprezentanților Ministrului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, decizia respectivă a fost votată unanim în cadrul Comisiei pentru dialog social „angajator-salariați” din cadrul CFM. Astfel, potrivit noii formule de calcul, din 1 iulie curent, salariul mediu lunar al angajaților de la CFM va crește de la 4 050 de lei până la 7 654 de lei.

„Din 1 iulie, angajații Întreprinderii de Stat „Calea Ferată din Moldova” vor primi salarii mai mari cu 89%. Decizia a fost votată unanim în cadrul Comisiei pentru dialog social „angajator-salariați” din cadrul CFM. Astfel, potrivit noii formule de calcul, salariul mediu lunar al angajaților va crește de la 4 050 de lei, la 7 654 de lei. Proiectul fondului salarial a fost susținut și de Consiliul de administrație, iar deciziile prevăzute în document vor intra în vigoare din 1 iulie curent”, se arată în nota informativă recepționată de Ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale de la CFM.

Anterior, reprezentanții CFM menționau că începând cu luna iulie 2022, salariile angajaților de la CFM urmează să fie majorate cu 70%. Potrivit Alinei Merlici, purtătoarea de cuvânt a ministrului Infrastructurii și și Dezvoltării Regionale, Andrei Spînu, a fost făcut un recalcul a veniturilor pe care le are CFM și în cadrul Comisiei pentru dialog social „angajator-salariați” din cadrul Întreprinderii a fost luată decizia de a majora până la 89 procentul de creștere a salariilor, deoarece capacitatea de plată a CFM este mai mare.

„S-a decis la Comisia pentru dialog social „angajator-salariați” din cadrul CFM. S-a făcut un recalcul la veniturile pe care le are CFM și, respectiv, capacitatea de plată este mult mai mare”, a declarat pentru ZdG Alina Merlici, purtătoarea de cuvânt a ministrului Infrastructurii și și Dezvoltării Regional, Andrei Spînu.

Calea Ferată din Moldova a anunțat pe 31 mai că a achitat integral restanțele salariale față de angajații întreprinderii, acumulate pe parcursul anilor precedenți. Începând cu 1 iunie 2021, odată cu schimbarea conducerii întreprinderii, salariile curente au început a fi plătite fără întârziere, pe parcursul lunii curente. Concomitent au fost stinse și restanțele la salariile neachitate din perioadele precedente.

„Redresarea situației economico-financiare a întreprinderii, fapt ce a și dus la lipsa acumulărilor unor noi restanțe la salariu, a fost posibilă datorită bunei gestionări a activităților operaționale, dar și a acțiunilor de dezvoltare și menținere a infrastructurii, realizate de actuala conducere CFM în comun cu Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale dar și cu susținerea altor instituții de stat și internaționale”, menționa CFM la sfârșitul lunii mai.

La sfârșitul lunii martie, PCCOCS anunța că a finalizat urmărirea penală pe un capăt de acuzare în dosarul delapidărilor de la Întreprinderea de Stat Calea Ferată din Moldova (CFM), care vizează o persoană din administrația acesteia, în perioada 2018-2019.

Pe 18 mai 2021, ZdG a scris că autoritățile, în frunte cu fostul președinte Igor Dodon, au cunoscut despre schemele și persoanele implicate în delapidarea Întreprinderii de Stat „Calea Ferată din Moldova” încă din anul 2019, însă nu au intervenit. Informațiile despre schemele de milioane de la întreprindere au fost furnizate de către Serviciul de Informații și Securitate președintelui de atunci, Igor Dodon, premierului Chicu, dar și principalelor organe de anchetă: Centrul Național Anticorupție și Procuratura Anticorupție.

Calea Furată a Moldovei. Drumul spre faliment