Principală  —  IMPORTANTE   —   Detalii despre bărbatul care a…

Detalii despre bărbatul care a decedat la concertul de la OrheiLand

În seara zilei de 22 decembrie, în jurul orei 18:30, medicii au constatat decesul unui bărbat în vârstă de 57 de ani. Bărbatul se afla împreuna cu soția la concertul de deschidere a Târgului de Crăciun din parcul OrheiLand, Orhei. 

Ofițerul de presă al Inspectoratului de Poliție Orhei, Irina Burdujan, a declarat pentru ZdG că bărbatul în vârstă de 57 de ani, originar din Orhei, se plimba împreună cu soția în incinta parcului OrheiLand, în momentul în care acesta a suferit un stop cardiac.

Deși câteva ambulanțe erau deja pe loc, la intrarea în parc, medicii nu au mai putut să facă nimic și doar au constatat decesul bărbatului.

Tot în seara zilei de ieri, 22 decembrie, alte patru persoane au decedat, iar altele două s-au ales cu diferite traumatisme, lângă satul Ivancea, pe traseul Chişinău-Orhei-Bălţi.

Potrivit Inspectoratului Național de Poliție, tragedia s-a întâmplat după ce șoferul unui automobil de model BMW a ieșit pe contrasens cu viteză excesivă, neasigurându-se, și s-a tamponat frontal într-un automobil de model Toyota Prius.

Sursa Foto: Andrei Petru