Principală  —  IMPORTANTE   —   Deputata Spătaru povestește cum a…

Deputata Spătaru povestește cum a aflat că are COVID-19, cum se tratează și ce „surpriză neplăcută” poate avea

În a zecea zi de la primele simptome ale infectării cu noul coronavirus, deputata Arina Spătaru susține că „merge spre bine”, deși știe că i-ar putea fi afectate organele, așa că „în timpul apropiat pot să am o surpriză neplăcută de la unul sau altul”.

Aceasta relatează că, în noaptea de 4 spre 5 iunie, când a simțit frig prin somn, primul gând a fost că are COVID-19.

„Am măsurat febra, era 37,6 și tare mă durea capul. Tuse nu aveam, doar o stare, de parcă m-a trecut tancul din centrul Bălțiului”, își amintește reprezentanta Platformei DA.

A doua zi s-a autoizolat de restul familiei, testul confirmându-i „temerile”. Astfel, parlamentara spune că se tratează cu paracetamol și antivirale, bea mult ceai, ia vitamina C și monitorizează temperatura la orele 07:00, 14:00 și 20:00, precum și tensiunea arterială.

„După ce am aflat că soțul tot este pozitiv, am informat iarăși medicul de familie. Este important să fim în legătură directă cu el, pentru că pe parcursul zilelor apar diferite simptome și doar medicul poate să-ți ofere recomandările corespunzătoare. Credeți-mă, am aflat multe lucruri noi de la doamna doctor! Ceea ce este specific pentru COVID-19 – starea de epuizare completa, pe care o am și azi, dar medicii recomandă să ne mișcăm, măcar prin cameră, dacă nu avem ieșire în curtea casei la sol sau un balcon. Și geamurile să fie deschise, chiar dacă ai senzația de frig. Acest lucru m-a salvat de insuficiența de oxigen. Al treilea utilaj necesar, în cazul când ești pacient cu COVID-19, este Pulso-oximetru, care te ajută să-ți evaluezi starea generala, măsurând nivelul oxigenului din sânge. Este și un fel de terapie psiho-emoțională, pentru că atunci când începi să te sufoci în panică, el foarte calm îți arată, că problema e în altă parte și tu ai oxigenul normal.

Un lucru important: îmi era frică. Mai ales noaptea. Totodată, am fost atentă la semnalele pe care mi le trimitea corpul meu: simptome diferite, curioase pe alocuri, indicii clare, care mă direcționau și mă ajutau să- mi aleg tratamentul, cu participarea medicului, desigur. Sunt o fire energică, am grija mereu de cum mă hrănesc și nu am obiceiuri proaste. Asta m-a ajutat că sa ajung în ziua a zecea și să înțeleg că merg spre bine”, a scris Spătaru pe pagina sa de Facebook.

Anterior, alți doi deputați din Parlamentul R. Moldova au fost infectați cu noul coronavirus – democratul Eugeniu Nichiforciuc și Vladimir Mîzdrenco.

În total, în R. Moldova au fost înregistrate 11.459 de cazuri de COVID-19, dintre care 6623 de persoane s-au tratat, iar 399 au decedat.