Departamentul de Stat al SUA a emis o avertizare și îndeamnă cetățenii americani să nu călătorească în R. Moldova „din cauza activității militare neobișnuite și îngrijorătoare ale Rusiei în jurul Ucrainei”
Departamentul de Stat al SUA a emis o avertizare și îndeamnă cetățenii americani să nu călătorească în R. Moldova „din cauza COVID-19, a activității militare neobișnuite și îngrijorătoare ale Rusiei în jurul Ucrainei și a conflictului nerezolvat din regiunea transnistreană”.
„Cetăţenii americani din regiunea transnistreană ar trebui să plece imediat prin mijloace comerciale sau private. Guvernul SUA are capacitatea limitată de a furniza servicii de urgență cetățenilor americani care călătoresc în regiunea transnistreană, deoarece angajații guvernului SUA au restricții privind călătoria în zonă”, se arată în avertizarea emisă de Departamentul de Stat al SUA.
În contextul tensiunilor dintre Rusia și Ucraina, președintele Parlamentului, Igor Grosu, susține că analizele de care dispune nu indică asupra pericolului unei invazii militare în R. Moldova. Cu toate acestea, șeful Legislativului a afirmat că „nu trebuie să stăm relaxați”. Declarațiile au fost făcute luni seară, 14 februarie, în cadrul emisiunii „Cutia Neagră” de la postul de televiziune TV8.
Tot luni, 14 februarie, președintele Ucrainei, Volodimir Zelensky, a emis o declarație în care a vorbit despre puterea propriei țări, pe măsură ce tensiunile continuă să crească cu privire la posibilitatea unei invazii ruse. Liderul ucrainean a spus că, potrivit unor rapoarte americane, Rusia ar putea să invadeze Ucraina miercuri, 16 februarie, scrie BBC.
Zelensky a mai spus că ziua de 16 februarie va fi proclamată o „zi a unității”.
În prezent, Rusia are mai mult de 100 mii de soldați masați în apropierea Ucrainei, care nu face parte din alianța militară atlantică, iar Washingtonul – deși menține deschise canalele diplomatice care până acum nu au reușit să atenueze criza – a spus în repetate rânduri că o invazie este iminentă.
Moscova neagă un astfel de plan și a acuzat Occidentul de „isterie”.