Principală  —  IMPORTANTE   —   Decorat acum câteva zile cu…

Decorat acum câteva zile cu ordinul „Gloria Muncii”, de către președintele Dodon, Mihail Aizin, zis „Kitaeț”, internat la Spitalul Republican, fiind diagnosticat cu Covid-19

Mihail Aizin, zis „Kitaeţ”, considerat unul dintre liderii unei organizații criminale din timpul guvernării comuniste, care acum o săpămână a fost decorat de președintele R. Moldova, Igor Dodon, cu ordinul „Gloria Muncii” se află internat la spital, în stare gravă, după ce a fost testat pozitiv la Covid-19.

Solicitati de către ZdG, reprezentanții Spitalul Clinic Republican „Timofei Moșneaga” ne-au comunicat că omul de afaceri Mihail Aizin se află internat în instituția medicală.

La 18 septembrie curent, Mihail Aizin, cunoscut și sub pseudonimul „Kitaeţ”, reținut anterior de către autorități fiind considerat unul dintre liderii unei organizații criminale din timpul guvernării comuniste, a fost decorat de către președintele R. Moldova, Igor Dodon, cu ordinul „Gloria Muncii”.

Ulterior, după mai multe critice din partea unor politicieni, solicitată de ZdG, pentru a ne oferi un comentariu pe marginea acestui subiect, șefa Serviciului de Presă al Președinției, Carmena Lupei, ne-a comunicat că președintele R. Moldova, Igor Dodon, nu cunoaște toate persoanele recomandate pentru decorarea cu distincții de stat întrucât acestea se oferă conform selecțiilor și propunerilor făcute de anumite comisii.

Totodată, Președinția a anunțat că șeful statului „se va informa” în privința distincției de stat oferită omului de afaceri Mihail Aizin, zis „Kitaeţ”.

Mihail Aizin este un om de afaceri stabilit anterior în Germania. În 2004, pe timpul guvernării comuniste, a fost reţinut de poliţie, pe motiv că i s-ar fi găsit în maşină arme, bani şi heroină. Pe atunci, presa scria că Aizin era poreclit „Kitaeţ” şi că ar fi fost a noua autoritate criminală reţinută în acel an de organele de drept din R. Moldova. Până la urmă, însă, vinovăţia sa nu a fost demonstrată, omul de afaceri fiind eliberat şi, ulterior, scos de sub urmărire penală. Unul dintre foştii săi avocaţi ne-a spus că armele şi heroina i-ar fi fost plasate acestuia în maşină chiar de poliţie. Acum, pe numele lui Aizin, în baza de date a CÎS, figurează mai multe firme din domeniul comerţului, construcţiilor sau importului de mărfuri. În majoritatea firmelor, Aizin îl are ca partener pe Chinah, care, la rându-i, este fondator la 10 SRL-uri.