Principală  —  IMPORTANTE   —   DECLARAȚIE: capacitățile OSCE în reglementarea…

DECLARAȚIE: capacitățile OSCE în reglementarea conflictului transnistrean sunt insuficiente

Imagine-simbol

În ajunul reuniunii anuale a miniștrilor de externe în cadrul Conferinței anuale a OSCE din Stokholm, pe 1 decembrie curent, a fost prezentată o declarație de către Platforma Societății Civice „Solidaritate”, din care fac parte peste 90 de organizații din 35 de state membre a OSCE.

Potrivit Asociației Promo-LEX, această declarație, care a fost înmânată tuturor statelor membre ale OSCE, include atenționări cu privire la capacitățile insuficiente ale Misiunii OSCE în R. Moldova cu privire la reglementarea conflictului transnistrean.

Declarația stipulează că analiza corectă a conflictului, inclusiv analiza părților interesate, este de o importanță capitală pentru rezolvarea eficientă a oricărui conflict.

„Dacă analiza este una eronată, atunci procesele construite pe baza ei sunt ineficiente. În special, o parte în conflict nu ar trebui să acționeze în același timp ca un mediator sau ca un agent de menținere a păcii. Acest lucru este ilustrat, în mod specific, de un rol ambiguu al Federației Ruse în mai multe conflicte. În timp ce formatul transnistrean include Rusia ca una dintre părțile de negociere, Rusia se percepe ca un mediator în discuțiile cu ceilalți parteneri, provocând de fapt un impas în negocieri. Același lucru este valabil și pentru formatul 5+2 al procesului de reglementare transnistreană în care Rusia și-a impus rolul de menținere a păcii și de mediere, blocând progresul în soluționarea conflictului de mulți ani”, menționează reprezentanții Promo-LEX într-o notă informativă.

Documentul s-a adresat guvernelor statelor participante OSCE care s-au adunat la Stockholm pentru reuniunea din acest an a Consiliului Ministerial și Consiliul Permanent din 2-3 decembrie, precum și organismelor și instituțiilor politice OSCE, inclusiv pentru președinția OSCE din acest an și cele viitoare, Înaltul Comisar OSCE pentru minorități naționale, Reprezentantul OSCE pentru libertatea presei, Adunarea Parlamentară a OSCE, Secretarul General OSCE, Secretariatul OSCE și operațiunile OSCE pe teren.

Asociația Promo-LEX este membră fondatoare, alături de alte zeci de organizații a acestei Platforme.