Principală  —  IMPORTANTE   —   Declarația Ambasadei Marii Britanii la…

Declarația Ambasadei Marii Britanii la Chișinău, după ce Lavrov a declarat că „Moldova este târâtă în NATO”: „Condamnăm și regretăm fluxul constant de știri false. Nu avem niciun motiv să credem că R. Moldova se află în pericol iminent de agresiune militară”

Reprezentanții Ambasadei Marii Britanii la Chișinău au emis miercuri o declarație oficială prin care califică drept „crasă și falsă declarația făcută la 29 aprilie de către ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, într-un interviu pentru agenția de presă Al Arabiya, în care a susținut că Moldova este „târâtă în NATO”. În declarație se menționează că Regatul Unit și aliații săi din NATO respectă pe deplin neutralitatea Moldovei, definită în articolul 11 din Constituția Republicii Moldova.

„Salutăm și sprijinim apelul la calm al Guvernului Republicii Moldova ca răspuns la recentele evenimente alarmante din regiunea Transnistreană a Republicii Moldova. Condamnăm și regretăm fluxul constant de știri false vehiculate în diverse surse media. Contrar opiniilor exprimate într-o serie de articole apărute recent în presa internațională, noi nu avem niciun motiv să credem că Republica Moldova se află în pericol iminent de agresiune militară. Misiunea noastră diplomatică continuă să lucreze la Chișinău și este în totalitate concentrată pe consolidarea relațiilor bilaterale cu Republica Moldova. Salutăm politicile reformiste asumate de Guvernul Republicii Moldova și comunicarea publică responsabilă, care face față provocărilor deliberate țintite ce cei care se pare că ar încerca să submineze stabilitatea și securitatea în țară.Reiterăm aprecierea noastră pentru modul în care Guvernul și societatea moldovenească au răspuns la fluxul de refugiați din Ucraina, care au fugit din calea invaziei ruse”, se menționează în declarația oficială emisă de misiunea britanică de la Chișinău.

La 30 aprilie curent, într-un interviu acordat canalului de televiziune Al-Arabiya și citat de agenția rusă afiliată Kremlinului, Ria Novosti, Serghei Lavrov a fost întrebat dacă R. Moldova ar trebui să fie îngrijorată de ceva în legătură cu „operațiunea specială a Rusiei” din Ucraina. Astfel, Lavrov a declarat că „ar trebui să fie îngrijorați de viitorul lor, pentru că sunt târâți în NATO și nu cred că asta va ajuta la securitatea Republicii Moldova”.

Au fost anunțate obiectivele operațiunii militare speciale a Rusiei în Ucraina. Acestea au rolul de a proteja populația civilă din estul Ucrainei și de a se asigura că nu există amenințări dinspre teritoriul Ucrainei la adresa acestei populații și a Rusiei. Asta e tot”, a declarat Lavrov, potrivit RIA Novosti.