De la profesori pentru medici. Cadrele didactice de la un liceu din capitală donează salariile pentru trei zile de muncă personalului medical
„Chiar dacă profesorii nu sunt cei mai bine plătiți oameni din stat, aceștia se solidarizează și donează bani pentru medicii din prima linie”. Este mesajul transmis vineri, 17 aprilie, de profesorii Liceului „Gheorghe Asachi” din capitală, care au decis să doneze salariul lor pentru trei zile pentru personalul medical, implicat în lupta cu noul tip de coronavirus, anunță instituția, dar și un comunicat de presă al Asociației Unirea-ODIP.
Anunțul a fost făcut de directorul instituției, Boris Volosatîi, la inițiativa căruia toți profesorii au depus un demers personal către conducerea Liceului, pentru a li se extrage din salariu suma destinată pentru trei zile de lucru.
Potrivit lui Volosatîi, apelul către cadrele didactice a fost făcut la data de 27 martie 2020, de Ziua Unirii Basarabiei cu România, însă din cauza anumitor condiții tehnice, banii vor fi transferați cu ocazia sărbătorilor de Paște.