Principală  —  Ştiri  —  Social   —   De la începutul pandemiei, polițiștii…

De la începutul pandemiei, polițiștii au împărțit amenzi de peste 68 milioane de lei

De la începutul pandemiei COVID-19, polițiștii moldoveni au documentat peste 12 mii de cazuri în care au fost încălcare prevederile hotărârilor emise de autorități, iar amenzile aplicate depășesc cifra de 68 milioane de lei.

Ministerul Afacerilor Interne anunță că doar în perioada 7-8 noiembrie au fost întocmite 284 procese verbale cu privire la contravenții în baza art. 761 din CC. De asemenea, au fost verificate 396 unități de transport public, fiind aplicate 4 sancțiuni transportatorilor de pasageri. Prin intermediul numărului unic de urgență 112, în adresa Poliției au parvenit 13 apeluri cu privire la informații ce țin de COVID-19.
 
La moment, în cadrul Ministerului Afacerilor Interne sunt 223 de angajați infectați cu COVID-19. De la începutul perioadei pandemice au fost confirmați 1618 angajați, 1395 au fost vindecați iar 8 au decedat.

În context, MAI recomand cetățenilor să păstreze distanța socială, să poarte măști (în transportul public, magazine și spații publice închise), să respecte măsurile de igienă, să evite grupurile mai mari de 3 persoane, să limiteze prezența în spațiile publice și să nu părăsească domiciliul dacă se află în autoizolare, să nu încalce legislația în vigoare și să apeleze la 112 în cazul în care au fost martorii unei infracțiuni sau dacă au nevoie de ajutor.