Principală  —  IMPORTANTE   —   COVID-19: A fost lansată o…

COVID-19: A fost lansată o hartă interactivă a R. Moldova. Lista raioanelor afectate de coronavirus

Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale a lansat o hartă interactivă a R. Moldova (Platforma ArcGIS COVID-19) în care sunt prezentate informații actualizate despre cazurile de infecție cu COVID – 19 pe teritoriul țării. Potrivit informațiilor prezentate de autorități, cele mai multe cazuri confirmate sunt înregistrate în mun. Chișinău și la Hâncești.

În R. Moldova platforma va monitoriza mai mulți indicatori, printre care: numărul cazurilor de infecție cu COVID-19 confirmate și suspecte, numărul deceselor, numărul persoanelor recuperate. Datele sunt dezagregate după vârstă, sex, proveniență geografică, timpul înregistrării cazului (ziua/luna), inclusiv cazurile confirmate în rândul femeilor însărcinate, ceea ce permite înțelegerea detaliată a situației.

Potrivit datelor, cazuri de COVID au fost deja înregistrate în mai multe raioane ale țării:

  • mun. Chișinău – 19
  • Hâncești – 14
  • Soroca – 4
  • Ialoveni – 3
  • Cantemir – 2
  • Ștefan Vodă – 2
  • Florești – 1
  • Sângerei – 1
  • Cahul – 1
  • Basarabeasca – 1
  • Leova – 1

Harta poate fi accesată AICI.

Până în prezent, în R. Moldova au fot confirmate 49 de cazuri de infecție cu COVID – 19, iar alte 108 suspecte sunt investigate. Din cele 49 de cazuri confirmate, 28 sunt de import, iar 21 sunt cazuri de transmitere locală.