Principală  —  Ştiri  —  Social   —   Codul galben de secetă se…

Codul galben de secetă se prelungește. Oamenii sunt îndemnați să consume rațional rezervele de apă

Serviciul Hidrometeorologic de Stat prelungește Codul Galben de secetă hidrologică. În acest sens, sunt îndemnați atât agenții economici, cât și oamenii să consume rațional resursele de apă.

Avertizarea de Cod Galben de secetă hidrologică este valabilă până la data de 8 mai.

Efectele secetei au fost discutate și la Guvern. Premierul Ion Chicu și conducerea Ministerului Agriculturii au discutat cu un grup de cercetători și producători în agricultură în acest sens.

Potrivit unui comunicat emis de Guvern, ministrul Agriculturii, Ion Perju, a calificat situația drept fără precedent.

„Cu toate că sunt gospodării puțin afectate, majoritatea dintre acestea probabil vor fi puternic afectate. MADRM a inițiat un proces de evaluare a stării reale a terenurilor în fiecare raion și în măsura posibilităților a fiecărei gospodării”.

Boris Boincean, directorul Institutului de Cercetări pentru Culturile de Câmp „Selecția” a menționat că situația diferă de la caz la caz. Seceta actuală a fost precedată de o iarnă caldă și fără zăpadă, care a afectat multe culturi.

Agricultorii spun că cele mai afectate culturi sunt floarea soarelui și porumbul iar dacă zilele următoare va ploua, jumătate de roadă mai poate fi salvată. În cadrul ședințe a fost menționată necesitatea de a schimba abordările în administrarea terenurilor agricole și dezvoltarea sectorului zootehnic.

Igor Tagadiuc, membrul Cooperativei de întreprinzător Agrostoc, a vorbit despre faptul că în raioanele de nord starea semănaturilor este mai puțin afectată decât în raioanele din centrul și sudul țării.

Ghenadie Cionac e administratorul unei companii specializate în agricultură a susținut necesitatea inventarierii stării terenurilor semănate și a rezervelor semincere. A fost abordat subiectul creditelor bancare și posibilitatea de a discuta cu instituțiile bancare pentru a reduce povara pentru agricultori, și subiectul asigurărilor în agricultură.