Principală  —  IMPORTANTE   —   Cinci lucrători medicali din Spitalul…

Cinci lucrători medicali din Spitalul raional Leova au COVID-19. Trei au fost confirmați astăzi

Trei lucrători medicali din cadrul Spitalului raional Leova au recepționat miercuri, 22 iulie, rezultatele pozitive la COVID-19. În total, cinci angajați au fost confirmați ca infectați cu noul coronavirus de la începutul săptămânii.

Contactat de ZdG, vicedirectorul instituției medicale, Eugeniu Lupu, a declarat că, cel mai probabil, niciunul dintre cei cinci nu s-a infectat la locul de muncă, deoarece secția unde sunt pacienții cu COVID-19 este separată și ei nu au fost în contact.

Lupu susține că un medic s-a infectat de la o rudă, iar altul, la fel, în urma unui contact comunitar, pentru că soția și nora au aceleași simptome. Totodată, o asistentă medicală – de la fiică, iar alta a fost infectată în perioada când se afla în concediul de odihnă. Totodată, acesta a menționat că în cazul unei alte asistente medicale, confirmată astăzi, încă nu e clar.

El a precizat că starea celor infectați este „medie-satisfăcătoare”.

Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale a anunțat că astăzi au fost infectați cu noul coronavirus încă 17 lucrători medicali: patru medici, 11 asistenți medicali și doi reprezentanți ai personalului auxiliar.