Principală  —  Ştiri  —  Justiție   —   Cetățenii vor putea depune la…

Cetățenii vor putea depune la orice centrul al ASP cererile de publicare a avizelor în Monitorul Oficial

Imagine simbol. Sursa: moldpres.md

Agenția Servicii Publice (ASP) a anunțat că cererile de publicare a avizelor și a comunicatelor în Monitorul Oficial al Republicii Moldova pot fi depuse prin intermediul tuturor centrelor multifuncţionale ale ASP. Excepție fac subdiviziunile din municipiul Chişinău și orașele Strășeni, Criuleni, Ialoveni.

Serviciul de recepționare a cererilor de publicare a avizelor și a comunicatelor în Monitorul Oficial al Republicii Moldova se acordă:

  • persoanelor fizice (pierderea actelor care atestă dreptul de proprietate, profesia și studiile, precum și pierderea legitimației de serviciu, etc.),
  • persoanelor juridice (lichidarea, reorganizarea, schimbarea denumirii, suspendarea, convocarea adunării creditorilor ăi acţionarilor, etc.), precum şi publicarea hotărârilor judecătorești, a citațiilor, a avizelor executorilor judecătorești și ale notarilor.

Agenția Moldpres asigură editarea „Monitorului Oficial al Republicii Moldova” în conformitate cu prevederile Legii nr. 173/1994 privind modul de publicare și intrare în vigoare a actelor oficiale, recepționând și publicând legi și alte acte normative ale Parlamentului, decrete ale președintelui Republicii Moldova, ordonanțe, hotărâri și dispoziții ale Guvernului, acte ale Curții Constituționale și ale Curții de Conturi, acte normative ale organelor centrale de specialitate ale administrației publice, ale Băncii Naționale a Moldovei și ale Comisiei Naționale a Pieței Financiare, alte acte normative. Totodată, Moldpres editează suplimentele la „Monitorul Oficial al Republicii Moldova”, pentru publicarea materialelor cu caracter informațional-juridic și publicitar.