Ce spun miniștrii despre explozia de la Criuleni, care a luat viața unui copil
În cadrul ședinței de astăzi, 1 august, Maia Sandu a solicitat detalii despre tragedia care s-a produs aseară în Criuleni, unde, în urma unei explozii de grenadă, în apropierea unui teren de joacă, un copil de 10 ani a decedat, iar altul de 11 ani a fost grav rănit.
Ministra Sănătăți, Muncii și Protecției Civile, Ala Nemerenco, a declarat că a fost rănită și o mamă, iar starea copilului este de gravitate „mai mult decât medie”, dar stabilă.
„Are multiple răni în cutia toracică, la mâini și picioare. El a fost transferat aseară prin intermediul AVIASAN la Centrul Mamei și Copilului. A fost supus intervențiilor și sperăm că o să-l salveze colegii”, a declarat aceasta.
Ministrul Afacerilor Interne, Andrei Năstase, precum și șefa Guvernului, Maia Sandu, au îndemnat maturii să aibă grijă de cei mici.
„E o durere foarte mare pentru părinții și rudele copilului. Apelul meu către cetățeni, dar, mai ales, pentru părinți este să aibă mare grijă, să le vorbească copiilor despre faptul că nu trebuie să se atingă de obiectele necunoscute, să le spună că acestea sunt foarte periculoase. Maturii trebuie să fie responsabili de toate aceste arme, grenade”, a declarat premierul.
Năstase a precizat că „este în derulare o anchetă” în acest caz.
Foto: privesc.eu