Principală  —  Ştiri  —  Social   —   Ce loc ocupă R. Moldova…

Ce loc ocupă R. Moldova în clasamentul privind percepția corupției în lume în 2019

Transparency International a lansat Indicele Percepţiei Corupţiei (IPC) pentru anul 2019. Astfel, în 2019, R. Moldova a înregistrat un scor de 32 de puncte, fiind situată pe locul 120 din 180 de țări. Pentru comparaţie, în 2019 Georgia se află pe locul 44, România – 70, Armenia – 77, Ucraina – 126, Rusia – 137, Uzbekistan – 153, Turkmenistan –165.

Indicele a fost calculat în baza a 13 studii ale unor organizaţii/companii notorii (inclusiv 9 – pentru Republica Moldova), pentru a evalua nivelul percepţiei corupţiei uzuale din sectorul public în 180 de ţări. Acesta este evaluat la o scară de la 0 până la 100, unde „0” semnifică corupţie totală, iar „100” – lipsă totală de corupţie.

„Anul 2019 pentru Republica Moldova a fost unul dificil: s-au schimbat trei guvernări; s-a constituit o alianţă situaţională care a înlăturat de la putere oligarhul ce a capturat statul, a început să adopte legi menite să demonteze regimul oligarhic. Cu regret, după destrămarea subită a acestei alianţe priorităţile noii guvernări s-au reconfigurat imediat. În pofida efortului iniţial depus în Parlament de a elucida frauda din sistemul bancar, raportul comisiei de anchetă a rămas fără atenţia cuvenită. Organele de resort au declarat o intensificare a investigaţiilor, însă activele persoanelor implicate în furtul miliardului, spălări de bani, capturarea statului, au rămas în controlul acestora”, se menționează într-un comunicat de presă al Transparency International.

În 2018, R. Moldova a înregistrat un scor de 33 de puncte, fiind situată pe locul 117 din 180 de țări, în 2017, a înregistrat un scor al IPC de 31 puncte, plasându-se pe locul 122, iar în 2016 a avut un scor al IPC de 30 puncte şi s-a plasat pe locul 123 din 176 ţări incluse în clasament .

Țările care au înregistrat cel mai mic și cel mai mare punctaj

Primele trei locuri ale clasamentului sunt ocupate Danemarca (scor 87), Noua Zeelandă (87) şi Finlanda (86), iar ţara cea mai coruptă este considerată Somalia (scor 9, poziţia 180), precedată de Sudanul de Sud şi Siria. România, care ocupă poziţia 70, cu scorul 44 în clasamentul general (în scădere faţă de locul 61, scor 47 în CPI 2018) se află, alături de Bulgaria şi Ungaria, în coada clasamentului pentru regiunea Europa occidentală şi Uniunea Europeană.

Începând cu 2012 peste 20 de ţări şi-au îmbunătăţit semnificativ scorurile, în special, Estonia, Grecia şi Guyana. Aproape 20 de ţări au căzut semnificativ în clasament, inclusiv Australia, Canada şi Nicaragua. Patru ţări din G7 au un scor mai mic decât anul trecut: Canada (cu 4 puncte), Franţa (3), Marea Britanie (3) şi SUA (2). Germania şi Japonia n-au înregistrat schimbări, în timp ce Italia a avansat cu un punct.