Principală  —  Ştiri  —  Social   —   Cazul minorelor din Bender exploatate…

Cazul minorelor din Bender exploatate prin muncă: verdict dat peste 10 ani de la crimă

sputnik.md

După 10 ani de ședințe, achitări, contestații și rejudecări, procurorii au reușit să obțină condamnarea la 17 ani și, respectiv, câte 15 ani închisoare pentru trei inculpați, recunoscuți vinovați de comiterea traficului de copii în scop de exploatare prin muncă forțată.

Procurorii au demonstrat că, în iunie 2010, inculpații, aflând-se în or.Bender, au recrutat trei minore la munci agricole în localitatea Hârbovăț, Anenii Noi. Victimele, cu vârsta de 13 ani, au plecat fără înștiințarea părinților, care în decurs de câteva săptămâni nu cunoșteau despre locul aflării acestora, inculpații organizându-le transportarea. În drum spre destinație, însă, aceștia au făcut un popas în raionul Căuşeni, unde minorele au fost adăpostite într-o locuință din satul Chircăieşti. Aici fetele au fost abuzate sexual, acțiuni pentru care persoanele vinovate au fost condamnate într-o cauză penală separată. 

Pe 25 iunie 2010, copilele au fost transportate cu un taxi în raionul Anenii Noi, inculpații achitând  taximetristului 300 de lei, astfel, creând minorelor dependență financiară, cu scopul ulterioarei exploatări prin munci agricole.

Timp de aproximativ două săptămâni victimele au fost adăpostite în blocurile locative ale taberei de odihnă din preajma satului Hârbovăț fiind antrenate la prășit şi cules legume. 

Pe 1 iulie 2010 minorele au încercat să evadeze însă fără succes, fiind depistate, bătute şi impuse să presteze în continuare munci agricole.

Fetele au reuşit totuşi să-şi telefoneze părinții care au alertat forțele de ordine, iar peste două zile acestea au fost eliberate.

Procuratura Generală aduce la cunoștință că, investigarea acestui dosar a avut loc în strânsă colaborare cu Centrul Internaţional „La Strada”, care a asigurat asistența psihologică şi juridică a minorelor, precum şi cu Centrul de asistenţă şi protecţie a victimelor traficului de fiinţe umane care a oferit protecție şi plasament temporar victimelor.

În anul 2013, pentru cele săvârșite, Judecătoria Anenii Noi i-a achitat pe inculpați, iar Curtea de Apel a respins apelul procurorului, menținând achitarea celor doi. În anul 2018, Curtea Supremă de Justiție a admis recursul procurorului și a dispus rejudecarea dosarului de către Curtea de Apel Chișinău, care recent, a pronunțat o nouă hotărâre, inculpații primindu-și pedepsele.  

Decizia este executorie, dar cu drept de atac la Curtea Supremă de Justiție.